Vine canicula. Informarea meteorologică este valabilă până sâmbătă, ora 23.00
0Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică, valabilă şi pentru judeţul Dâmboviţa, pentru intervalul 17 iunie, ora 12.00 – 18 iunie, ora 23.00, fenomenele vizate fiind caniculă, disconfort termic, instabilitate atmosferică accentuată.
Vineri, 17 iunie, vremea va fi călduroasă în toate regiunile, local caniculară în vestul, centrul şi sudul ţării, iar sâmbătă 18 iunie, canicula va persista în Muntenia şi în vestul şi sudul Olteniei.
Se vor înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade, izolat chiar 37-38 de grade în Lunca Dunării. Disconfortul termic va fi accentuat în cea mai mare parte a ţării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş.
Începând din după-amiaza de vineri 17 iunie, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crişana, Maramureş, Transilvania, Banat şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în restul teritoriului.
Vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Izolat ploile vor avea caracter torenţial, va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp.
Au fost informate toate instituţiile cu atribuţii în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă apărute pe perioada sezonului estival în vederea respectării măsurilor cuprinse în ”Planul de măsuri privind combaterea efectelor caniculei pe perioada sezonului estival 2016”.