Pesta porcină africană, confirmată într-un fond de vânătoare din comuna Runcu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porc mistret FOTO 123 RF

Autorităţile din Dâmboviţa au primit confimarea analizelor de laborator în cazul unui mistreţ găsit mort într-un fond de vânătoare din comuna dâmboviţeană Runcu.

„Centrul Local de Combatere a Bolilor Dâmboviţa (CLCB), s-a întrunit astăzi, 7 aprilie, ora 09.00, ca urmare a confirmării oficiale a prezenţei virusului Pestei Porcine Africane(PPA) la mistreţi, pe raza localităţii Bădeni din comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa, în fondul de vânătoare 13 Runcu aparţinând APMTC Runcu”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Dâmboviţa.

În conformitate cu procedurile legale în vigoare, fondul de vânătoare a fost pus sub restricţie oficială, pe o rază de 13 km în jurul focarului. 

„Astfel, în cadrul şedinţei CLCB, în scopul reducerii propagării bolii, a fost aprobat Planul de măsuri pentru combaterea PPA la mistreţi şi s-a dispus emiterea următoarelor decizii: distrugerea carcaselor şi cadavrelor de suine prin metode alternative incinerare-îngropare şi instaurarea zonelor de restricţie cu confirmare de trimitere/primire. Totodată, se vor întreprinde campanii de informare, atât a vânătorilor, cât şi a crescătorilor de suine cu privire la: evoluţia pestei porcine africane, modalitatea de transmitere, simptomatologia, restricţiile impuse şi alte măsuri de prevenire a răspândirii şi a combaterii bolii”, se mai arată în comunicat. 

Este bine de ştiut că virusul Pestei Porcine Africane nu afectează omul, neexistând  nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact major la nivel social şi economic.

Potrivit Primăriei Runcu, localnicii au fost informaţi să nu dea drumul animalelor pe câmp sau prin pădure pentru a nu intra în contact cu mistreţi posibil afectaţide pesta porcină. Edilul Gheorghe Brebeanu a precizat că zona afectată de pestă este departe de casele oamenilor, aproapre de graniţa cu comuna Vulcana Băi.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite