La vot pentru alegerile europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În luna mai a acestui an, alegătorii din cele 28 de ţări ale UE vor merge la urne pentru a-i alege pe politicienii care îi vor reprezenta în Parlamentul European în următorii 5 ani.

Date fiind noile competenţe substanţiale care i-au fost acordate Parlamentului în 2009, alegerile din această primăvară ar trebui să se bucure de un interes mai mare ca oricând din partea alegătorilor. Membrii Parlamentului European sunt aleşi prin vor direct începând din 1979.

Una dintre primele atribuţii care îi vor reveni noului Parlament European va fi desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene.

Conform noului sistem, instituit de Tratatul de la Lisabona, şefii de stat şi de guvern trebuie să nominalizeze un candidat pe baza rezultatelor scrutinului. Aceasta înseamnă că Parlamentul va avea o influenţă mai mare şi asupra desemnării comisarilor.

Motivarea alegătorilor

Pentru prima dată, grupurile politice din Parlamentul European vor putea propune candidaţi la postul de preşedinte al Comisiei.

Partidul Socialiştilor Europeni (PSE), de centru-stânga, a anunţat deja că germanul Martin Schultz, actualul preşedinte al Parlamentului, este candidatul său oficial la acest post.

Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE), grup politic cu o orientare de centru, îşi va desemna candidatul luna viitoare, având de ales între comisarul european de origine finlandeză Olli Rehn şi fostul prim-ministru al Belgiei, Guy Verhofstadt.

Între timp, alţi şase candidaţi, dintre care patru foşti şi actuali prim-miniştri, s-au înscris în cursa pentru desemnarea candidatului din partea Partidul Popular European (PPE), grup politic de centru-dreapta. Decizia finală se va lua probabil în luna martie.

Candidatul din partea Grupului Verzilor, care a propus o listă de patru nume, va fi desemnat în urma unor alegeri primare care se vor desfăşura on-line.

Combaterea dezinteresului alegătorilor

Se speră că modificările introduse vor suscita un interes mai mare faţă de aceste alegeri şi vor contribui la creşterea nivelului de participare la vot care, la scrutinul precedent din 2009, a fost de numai 43%.

Potrivit unui sondaj realizat anul trecut, 62% din respondenţi consideră că desemnarea unor candidaţi afiliaţi politic pentru funcţia de preşedinte al Comisiei, precum şi organizarea alegerilor în aceeaşi zi în toată Europa, ar putea creşte rata de participare la vot.

Datorită noului sistem, alegătorii europeni vor avea, pentru prima dată, un rol direct în numirea viitorului lider al Comisiei, iar acest lucru ar trebui să sporească legitimitatea democratică a UE.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite