GALERIE FOTO Conturile Universităţii Valahia ar putea fi blocate prin executare silită, pentru o datorie de 1,5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Ciungu, liderul sindical, spune că prima tranşă de bani trebuia luată în 2012
Elena Ciungu, liderul sindical, spune că prima tranşă de bani trebuia luată în 2012

Profesorii de la Universitatea Valahia din Târgovişte (UVT) sunt în război deschis cu conducerea instituţiei pentru că au de recuperat 1,5 milioane de euro, bani reprezentând creşterile salariale acordate în 2008. Conturile Universităţii ar putea fi blocate din această cauză, care s-a judecat şi este în fază executorie.

În 2008, pe vremea premierului Călin Popescu Tăriceanu, profesorii au obţinut o mărire salarială de 50%, bani care nu au fost acordaţi nici până astăzi. O decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă privind acordarea acestor drepturi salariale, în baza Legii 221/2008, va trebui pusă în aplicare. Executorul judecătoresc a notificat pe data de 28 ianuarie conducerea instituţiei de acest fapt, iar luni, termenul a expirat. Urmează ca cel târziu marţi, conturile UVT să fie blocate pentru recuperarea creanţei.

"Aceste drepturi au fost eşalonate, iar în 2012 ar fi trebuit să primim 5%. În februarie anul trecut am informat noua conducere a universităţii că trebuie să găsim soluţii pentru a pune în aplicare decizia instanţei. Am încercat să facem toate demersurile posibile, însa nu s-a putut", a declarat preşedintele Sindicatului din Învăţământul Superior Didactic, Didactic Auxiliar şi Nedidactic, Elena Ciungu.

Sindicaliştii cred că este rea voinţă din partea rectorului, care refuză să discute cu ei. „De fiecare dată, dumnealui a avut o poziţie de sfidare, o poziţie de negare a rezolvării acestei probleme. Mi s-a spus de fiecare dată nu am, nu dau, nu veţi vedea. La un moment dat s-a supărat şi chiar mi-a spus: vă rog să mă lăsaţi în pace, nu mă mai supăraţi că la mine în Ardeal este o expresie: cine mişcă, mişcă în brişcă”, a mai spus Elena Ciungu.

„Nu cred că vor fi blocate conturile”

Drepturile băneşti urmau să fie eşalonate în trei etape: 5% în2012, 10% în 2013 şi restul, de 35%, în 2014, însă banii nu au fost prevăzuţi în bugetul pe 2012, ne explică rectorul Călin Oros. „Noi nu putem să facem acest lucru decât în condiţia în care în buget sunt prevăzuţi aceşti bani. De ce nu au au fost prevăzuţi în 2012 este o ală întrebare şi nu trebuie să mi-o adresaţi mie. Nu cred că vor fi blocate conturile. Să aşteptăm acest lucru. Nu este prima dată de când am preluat mandat şi ni s-au blocat conturile, pe diferite cauze”, a declarat rectorul UVT.

Unde-i lege nu-i tocmeală!

Executorul judecătoresc împuternicit să rezolve această creanţă spune că cel târziu marţi, conturile UVT ar putea fi blocate. „Biroul meu a emis somaţie de executare, prin care am acordat UVT un termen de cinci zile în vederea executării celor stabilite prin somaţie, termen care expiră astăzi, urmând ca în cursul zieli de astăzi, cel târziu mâine, să se dispună  blocarea conturilor acestei instituţii, în vederea realizării creanţei din dosarul de executare silită”, a declarat Tănase Traian.

Profesorii se tem că nu îşi vor mai lua salariile

Cadrele didactice se tem că dacă se va ajunge la blocarea conturilor instituţiei, ei ar putea fi în situaţia de a nu-şi mai putea primi salariile lunare.

„Numai sindicatul ştie ce se întâmplă exact. Noi nu ştim ce sumă trebuie să luăm exact, pentru că nu stăm acum să calculăm. Se vorbeşte pe nişte bani  ipotetici, pe care nu ştiu dacă îi vom lua vreodată sau nu. Faptul că se fac nişte presiuni la nivelul conducerii este tot răul nostru. Dacă se vblochează banii isntituţiei, rectorul nu va avea de unde să ne dea salariile”, ne-a declarat un cadru didactic de la Facultatea de Inginerie din cadrul UVT.

Rectorul a plecat luni la Bucureşti pentru a discuta cu reprezntanţii Ministerului Educaţiei despre această problemă şi pentru a găsi soluţii pentru plata salariilor restante.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite