Chinez fără acte, trimis în ţara de origine de autorităţile din Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de origine chineză, în vârstă de 20 de ani, a fost sancţionat de poliţişti pentru că depăşise termenul legal de şedere pe teritoriul României cu 59 de zile. Poliţiştii  din cadrul Serviciului de Ordine Publică l-au găsitpe raza comunei Moroieni.

"S-a procedat la sancţionarea contravenţională a acestuia pentru nerespectarea prevederilor referitoare la regimul străinilor în România, cu amendă în valoare de 600 de lei.Totodată, cetăţeanului de origine chineză i s-a eliberat o comunicare de părăsire a teritoriului ţării în termen de 3 zile. Verificările au fost efectuate în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Biroului pentru Imigrări Dâmboviţa", a delcarat subinspectorul Alexandra Niculae, purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite