Adunarea generală a C.A.R. din Arhiepiscopia Târgoviştei
0Joi, cu binecuvântarea şi participarea ÎPS Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, conform prevederilor legale în vigoare, s-au desfăşurat, la sediul Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, lucrările Adunării Generale anuale a Casei de ajutor reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Târgoviştei(C.A.R.), care a avut ca obiectiv prezentarea, dezbaterea şi aprobarea raportului asupra activitãţii pe anul 2013.
Evenimentul a fost deschis de cuvântul preşedintelui instituţiei, care a prezentat darea de seamă pe anul 2013, apoi, s-a dat citire raportului Comisiei de Cenzori, a fost propus bugetul pentru anul 2013, după care, au avut loc alegeri pentru noua conducere a instituţiei, fiind ales, ca preşedinte, Pr. Gheorghe Valeriu, de la Parohia “Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, din oraşul Găeşti, iar, ca vicepreşedinte, Pr. Daniel Bălăjel, de la Parohia “Sf. Nicolae-Androneşti” din Municipiul Târgovişte. După aceea, au avut loc dezbateri referitoare la optimizarea activităţii instituţiei, şi, aşa cum a ţinut să precizeze Înaltpreasfinţia Sa, “la creşterea rolului acestei instituţii în misiunea pastorală a Bisericii noastre, prin dezvoltarea unei culturi a solidarităţii şi a susţinerii reciproce între membrii sãi”.
Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti din Arhiepiscopia Târgoviştei are în prezent 1107 membri titulari, iar, în anul 2013, a acordat împrumuturi în valoare de peste un milion şi jumătate lei.
Conform Statutului de Organizare şi Funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, Casa de Ajutor Reciproc a clerului şi a salariaţilor bisericeşti are ca scop “acordarea de împrumuturi şi ajutoare membrilor sãi, la cererea acestora, iar activitatea acesteia se desfãşoarã potrivit propriului regulament” şi cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Târgoviştei.