Târgovişte: Un zid s-a prăbuşit peste un tânăr, la Ulmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte:  Un zid s-a prăbuşit peste un tânăr, la Ulmi
Târgovişte: Un zid s-a prăbuşit peste un tânăr, la Ulmi

Echipajul de Descarcerare a încercat mai bine de două ore să scoată un tânăr prins la baza fundaţiei unei case. Acesta a primit îngrijiri în timp ce s-a încercat eliberarea lui de sub dărâmături, apoi a fost dus la Spitalul Judeţean din Târgovişte.

Un tânăr a fost prins, astăzi, sub un zid de caramidă, care s-a prăbuşit peste el, în localitatea Ulmi, aflată la ieşirea din municipiul Târgovişte. Echipajele de la descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Basarab I” Dâmboviţa s-au chinuit mai bine de două ore să-l scoată de sub dărâmături.

Vecinii spun că bărbatul, împreună cu alţi muncitori, încerca să întărească fundaţia unei case vechi, pentru a ridica apoi o nouă construcţie. În acest scop, au săpat un şanţ pe lângă fundaţie, care a dus, însă, la prăbuşirea zidului respectiv.

Îngrijiri pe tot parcursul acţiunii

Pe tot parcursul acţiunii de salvare bărbatul a primit îngrijiri medicale de la medicii de la Ambulanţa Târgovişte şi SMURD, sosiţi la faţa locului. Apoi, a fost transportat la Spitalul Judeţean din Târgovişte.

"Tânărul a fost surprins de prăbuşirea unui zid între fundaţie şi pământ. Intervenţia este dificilă, a fost adus şi un excavator pentru a putea lega zidul şi a-l elibera pe bărbat", a declarat Eduard Ţelea, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Şi localnicii au dat o mână de ajutor echipei de descarcerare. Aceştia au muncit cot la cot cu forţele de intervenţie, pentru eliberarea bărbatului. Inspectoratul Teritorial de Muncă face verificări pentru a vedea dacă tânărul muncea cu forme locale.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite