Târgovişte: Ajutoarele de la UE se lasă aşteptate
0De mai bine de o lună mii de dâmboviţeni cu venituri foarte mici aşteaptă făina şi zahărul, ajutoare de la Uniunea Europeană, provizii cu care să treacă iarna. Dacă la începutul acestei luni ajungeau primele 20 de tone de făină în judeţ, nici urmă de zahăr până la această dată. Autorităţile aşteaptă să sosească şi zahărul pentru a putea distribui aceste alimente primăriilor din judeţ.
Purtătorul de cuvânt al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie Dâmboviţa, Oana Năstase, a declarat că, în acest moment, la depozitul de la Adânca au sosit 320 de tone de făină din cele 1087 repartizate judeţului Dâmboviţa, dar zahărul se lasă aşteptat.
„Zahărul trebuie să ajungă în Dâmboviţa din Slovenia şi nu ştim de ce acesta întârzie. Au fost repartizate beneficiarilor dâmboviţeni 313,92 de tone de zahăr, pe care le tot aşteptăm”, a precizat Oana Năstase.
Număr dublu de beneficiari comparativ cu 2008
Fiecare beneficiar ar trebui să primească 14 kilograme de făină şi 4 kilograme de zahăr, dar dacă numărul persoanelor care au nevoie de ajutor va continua să crească, aceste cantităţi se vor diminua.
Dacă la începutul lunii august autorităţile judeţene anunţau un număr de 50.000 de persoane care vor primi aceste alimente, acum, pe liste de află 70.850 de beneficiari. Numărul este dublu, comparativ cu anul trecut, când au venit să ridice făina şi zahărul 35.657 de persoane cu venituri reduse, potrivit datelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie Dâmboviţa.
Beneficiază de aceste ajutoare pensionarii cu venituri sub 400 de lei pe lună, şomerii care primesc indemnizaţie, familiile şi persoanele singure care primesc ajutor social şi persoanele cu handicap neinstituţionalizate.
Liubă Cristea, o femeie în vârstă de 80 de ani din municipiul Târgovişte, întreabă săptămânal pe toţi cei care ar putea avea o informaţie când anume vor sosi aceste ajutoare. Lasă vorbă prin vecini să fie anunţată dacă primeşte vreo înştiinţare pentru a ridica alimentele. Nu are decât un ajutor social în valoare de 108 lei şi i-ar prinde bine făina şi zahărul de la UE..
“Nu aveţi nicio veste despre zahăr şi făină? Le tot aştept de o lună şi jumătate. Pentru mine înseamnă mult aceste ajutoare”, a declarat bătrâna.