Târgovişte: Oprea Olteanu, pictorul care dă contur sfinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Oprea Olteanu, pictorul care dă contur sfinţilor
Târgovişte: Oprea Olteanu, pictorul care dă contur sfinţilor

Oprea a pictat biserica ortodoxă „Mihail şi Gavril“ din Los Angeles, dar şi numeroase biserici din ţară. Se ocupă cu pasiune de restaurarea picturii bisericeşti, dar şi de pictarea unor noi edificii.

Dâmboviţeanul a simţit încă de mic chemarea către artă. În şcoala generală, la absolvirea celor şapte clase, a primit un premiu pentru desen la şcoală, dar, în ciuda talentului, nu a reuşit să urmeze o şcoală de arte pentru că părinţii nu aveau posibilităţi materiale. A fost pasionat şi de muzică, dar tot ce a învăţat a fost de unul singur, pe deal, în timp ce privea vitele păscând. „În copilărie îmi plăcea muzica. Am cântat la muzicuţă, la fluier şi mai târziu la chitară. Eram un autodidact absolut. Când mergeam cu vitele la păscut îmi plăcea să cânt“, povesteşte pictorul.

Despre copilărie Oprea are numai amintiri frumoase, deşi îşi începea ziua la ora la care tot satul era cufundat în linişte. „La 4 dimineaţa eram în pădure să aduc caii de la păscut. Ajungeam când se trezeau păsările şi răsărea soarele. Era extraordinar. Mergeam desculţ şi luam roua de pe iarbă“, îşi aminteşte cu nostalgie artistul.

Prima calificare a fost de strungar

La numai 16 ani şi jumătate, s-a angajat ca strungar la Uzina de Utilaj Petrolier din Târgovişte. A fost o vreme supraveghetor de noapte la un liceu şi, apoi, maistru instructor în învăţământ.
La 18 ani, şi-a spus că ar trebui să devină actor şi a dat spectacole în judeţ cu formaţia artistică a uzinei unde era angajat. În armată, a redescoperit pictura şi nu a mai părăsit-o niciodată.

Gustul pentru pictura bisericească l-a prins în anii ’70 de la profesorul său, Nicolae Sava, cu care a rămas apoi prieten. „Profesorul Nicolae Sava, unii dintre marii restauratori, mi-a deschis gustul pentru pictura bisericească. Am stat în atelierul lui trei ani şi am rămas foarte buni prieteni. Vara lucram la biserică, iar iarna făceam pictură de şevalet“, povesteşte pictorul.

De-alungul timpului a pictat, printre altele, bisericile de la Doiceşti, de la Decindeni, dar şi biserici din Moldova. La cele din urmă a lucrat timp de 14 ani pentru că termina o biserică şi primea, imediat, comandă de la o alta.

A pictat biserica ortodoxă din „Oraşul Îngerilor“


Vestea talentului său s-a dus şi peste hotare, astfel că a fost solicitat să picteze biserica ortodoxă din Los Angeles. Pentru că nu a putut merge acolo, a pictat-o acasă şi a trimis-o în SUA pentru a fi asamblată. În realizarea acestei lucrări a fost ajutat şi de cei doi fii ai săi, Ciprian şi Luchian.

„M-au ajutat amândoi când am pictat biserica din Los Angeles «Mihail şi Gavril». A fost pictată aici, pe pânză, pe panouri mari, care au fost apoi asamblate pe perete acolo, de meseriaşi, conform programului iconografic. Am lucrat două veri. Ştiu sigur că oricare român de acolo mă va găzdui dacă îi spun cine sunt“, spune artistul.

Ce-i place?
„Îmi place să văd feţe vesele şi cât mai mulţi oameni zâmbind. Iubesc florile şi mă ocup de ele. Îmi place, mai ales, trandafirul japonez. Îmi plac răsăriturile şi apusurile de soare şi mă bucur de fiecare dimineaţă pentru că o nouă zi reprezintă un nou început“, spune Oprea Olteanu.

Ce nu-i place?
„Nu-mi place că prea mulţi oameni spun «nu pot» şi «nu am». Nu-mi place lipsa lor de încredere în ei înşişi. Mă întâlnesc cu prea mulţi oameni trişti şi îngrijoraţi. Nu-mi place că toată lumea critică pe toată lumea“, mai spune artistul.

ÎNTREBARI şi RĂSPUNSURI


Care a fost cel mai important proiect în care aţi fost implicat?
Am avut de pictat două biserici foarte mari, de aproximativ 1.500 de metri pătraţi fiecare: una în Moldova - în zona Neamţ şi a doua - la Doiceşti. A trebuit să fac un plan iconografic proporţional cu dimensiunile bisericii. Planul iconografic este foarte bine reprezentat, sunt foarte multe scene şi foarte mulţi sfinţi şi trebuia să rezulte un cadru armonios şi proporţional cu dimensiunile bisericii.

Ce aţi dori să realizaţi în viitor?
Mi-aş dori să decorez o biserică numai în mozaic, lucru destul de greu pentru că mozaicul este o tehnică destul de grea, dar şi destul de scumpă. Comenzile sunt destul de rare la mozaic. Acesta se pretează, mai ales, la exterior pentru că este cea mai rezistentă tehnică.

PROFIL:
Născut: 26 august 1948, Dragomireşti
Familie: Este căsătorit şi are doi copii
Studii: Şcoala de Pictură Bisericească a Patriarhiei Ortodoxe Române
Hobby: fotografia şi călătoriile

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite