Târgovişte: Iulia Maria Ivaşcu, campioană naţională la 11 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Târgovişte: Iulia Maria Ivaşcu, campioană naţională la 11 ani
Târgovişte: Iulia Maria Ivaşcu, campioană naţională la 11 ani

A cucerit titlul de campioană naţională la tenis, are 47 de trofee cucerite până acum şi îşi doreşte să ajungă o „super jucătoare”. Anul viitor va reprezenta România la cel mai puternic turneu european de tenis, la OPEN Auray în Franţa.

A început tenisul la cinci ani, cu Marian Sitaru, alături de care a stat trei ani. „Eram cu părinţii prin parc, am trecut pe lângă terenurile de tenis şi le-am zis că vreau să joc şi eu”, povesteşte Iulia. A început antrenamentele în grupă cu alţi copii. La şase ani a început să facă şi antrenamente separate timp de 30 de minute iar acum are antrenamente de o oră şi jumătate în fiecare zi, în afară de duminică plus două zile pe săptămână de pregătire fizică. „Niciodată nu am zis „nu merg la antrenamente”, mai demult am avut un moment greu când am vrut să schimb priza rachetei, dar am trecut peste el”, îşi aminteşte Iulia.

La primul concurs a ajuns în semifinale. „Eram la Govora, aveam şapte ani, primul meci jucat a fost cu o fată mai mare care a început să plângă pentru că nu vroia să joace cu un pitic ca mine. Până la urmă am jucat, am bătut-o şi a plecat plângând de pe teren”, zâmbeşte Iulia.

Anul acesta a devenit campioană naţională

Camera Iuliei este plină de trofee, ar vrea să le arate pe toate. Îşi aminteşte cu plăcere de prima cupă. „Îmi place foarte mult şi o să îmi amintesc mereu de ea. Totuşi, cupa la care ţin cel mai mult este cea de campioană naţională, obţinută anul acesta, în septembrie”, zâmbeşte tenismena. „Anul acesta am jucat 12 concursuri din care am câştigat zece consecutiv. Nu am pierdut decât trei seturi”, adaugă campioana.

La 11 ani are un palmares de invidiat

Iulia activează în cadrul clubului „DIA CLUB Bucureşti”. „Am făcut alegerea asta pentru campionatul pe echipe, este foarte greu dacă nu ai cu cine participa”, spune campioana. Antrenamentele le face la Târgovişte cu Feri Bartiş-primul antrenor al Soranei Cârstea, cu Andrei Lăzărescu şi pregătirea fizică alături de Dan Ostafi. A câştigat 47 de trofee, peste jumătate dintre ele fiind de locul întâi şi obţinute la concursuri de cea mai bună valoare. „Am câştigat multe premii, atât în bani cât şi echipament. Laptopul ăsta l-am cumpărat din banii mei, m-a ajutat puţin şi Anca, sora mea”, zâmbeşte Iulia.

În 2007 a ocupat locul întâi la categoria 10 ani, iar în 2008 a fost sfertfinalistă la Paris, la turneul WATT al Academiei Mouratoglu şi câştigătoare alături de Bianca Mihăilescu în proba de dublu la acelaşi concurs după ce au trecut în finală de cele mai bune tenismene la categoria lor din Statele Unite ale Americii. A ajuns în sferturile de finală la Smirkwa Bowl în Croaţia în iunie 2008. „La concursurile internaţionale sunt jucătoare puternice care joacă un tenis perfect”, povesteşte Iulia.

Acum ocupă locul întâi la categoria 12 ani fete deşi nu are decât 11 ani. Anul acesta a devenit şi campioană naţională pe echipe şi vicecampioană naţională la dublu la campionatul naţional intercluburi de 12 ani. „Am muncit mult, atât singură cât şi alături de partenerele mele de dublu, Andreea Roşca şi Bianca Mihăilescu”, spune Iulia.

Cheltuielile cu deplasările sunt suportate de tatăl Iuliei!

Florin Ivaşcu este cel care o urmăreşte îndeaproape pe Iulia în tot ceea ce face. „Toate deplasările le acoperim noi. Când am fost în Franţa, toate celelalte sportive erau sprijinite de federaţiile de tenis. Noi ne-am dus să jucăm la o competiţie puternică astfel încât Iulia să întâlnească şi alt tip de adversare. Satisfacţia oferită de trofeele cucerite compensează însă efortul financiar. Nu m-am gândit niciodată la cât am cheltuit. Sunt foarte mulţi factori care contribuie la reuşita unui sportiv.Tot ce îmi doresc este ca Iulia să fie sănătoasă şi să aibă foarte mult noroc”, spune tatăl Iuliei.

Va reprezenta România la OPEN Auray

În februarie 2010, dacă totul va fi bine, Iulia va reprezenta România la OPEN Auray în Franţa, datorită locului ocupat la nivel naţional, la OPEN-ul francez participând cele mai bune două locuri din ţară, concursul cel mai puternic la nivel european de 12 ani.

Ce-i place:

Îmi place foarte mult pizza. Îmi place să înot, să joc baschet şi să schiez. Am şi fost într-o tabără de ski. Îmi plac oamenii punctuali şi serioşi şi îmi place foarte mult şcoala. Aş alege mai degrabă marea decât muntele dar şi muntele îmi place.

Ce nu-i place:
Nu-mi place să mă laud şi nici să fiu lăudată, sunt uneori stânjenită de acest lucru. Nu-mi plac deloc oamenii răi şi mincinoşii. Niciodată nu am putut să mănânc spanac sau spuma de la lapte.

Întrebări şi răspunsuri:

Cum se împacă şcoala cu tenisul?
I.I.: „Îmi place foarte mult şcoala. Acum însă este mai greu. Sunt în clasa a V-a la Colegiul Naţional Ienăchiţă Văcărescu, la clasa doamnei Marcela Popescu. Sper ca profesorii şi colegii mei să mă înţeleagă atunci când lipsesc din cauza concursurilor la care particip sau a antrenamentelor pe care trebuie să le fac. Într-un fel, reprezint Târgoviştea dar şi colegiul din care fac parte, lupt pentru mine, pentru familia mea, pentru „Ienăchiţă Văcărescu” şi pentru Târgovişte.”

Ai emoţii mari la concursurile naţionale?
I.I. „Înainte aveam emoţii dar acum, la ultima finală jucată, mi-am propus să joc degajat, fără niciun fel de presiune, m-am jucat pur şi simplu şi a ieşit cum nu se poate mai bine. Săptămâna aceasta are loc „Turneul Campioanelor”, o competiţie în care se întâlnesc cele mai bune 16 jucătoare de tenis din ţară. Nu am emoţii, cu unele jucătoare nu trebuie să mă agit, am jucat de multe ori cu ele şi ştiu deja cum trebuie să le iau şi când trebuie să pun presiune pe ele. Sper să iasă totul bine.”

PROFIL:
Născută: 06 februarie 1998
Studii: Colegiul „Ienăchiţă Văcărescu”, clasa a V-a
Profesie: elev
Familie: are o soră mai mică

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite