Un tânăr din Suceava acuză că mama i-a murit cu zile în spital: „Trebuia operată de peritonită, dar a stat o noapte agăţată de un aparat de insulină“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un tânăr acuză că mama lui a murit cu zile la Spitalul Judeţean Suceava. FOTO Dănuţ Zuzeac
Un tânăr acuză că mama lui a murit cu zile la Spitalul Judeţean Suceava. FOTO Dănuţ Zuzeac

Un tânăr din Suceava susţine că şi-a dus mama la spitalul judeţean din localitate în cursul zilei de miercuri, 3 ianuarie 2018, iar a doua zi femeia a murit fiindcă medicii n-ar fi tratat-o corespunzător. El spune că mama sa trebuia să fie operată de urgenţă de peritonită, însă doctorii ar fi lăsat-o „agăţată de un aparat de insulină şi de o perfuzie” o noapte întreagă.

Tânărul susţine că mama sa a murit cu zile la Spitalul Judeţean Suceava, din cauza lipsei de profesionalism a personalului medical. Vincent Tecuceanu a povestit pe contul personal de Facebook cum a dus-o pe mama lui la spital, însă a doua zi a fost sunat de către medici şi anunţat că femeia a decedat.

„Pe data de 3 ianuarie 2018, la ora 9 şi ceva seara, m-a sunat fratele meu să vin de urgenţă la ai mei acasă pentru că mama mea se simţea foarte rău. M-am îmbrăcat şi am ajuns acolo cât de repede posibil. Mama mea zăcea lângă pat incapabilă să se ridice. Era lucidă, vorbeam cu ea, îmi tot spunea că-i este rău. Am întrebat-o dacă nu ar vrea să meargă la spital şi mi-a răspuns că vrea să facă o baie mâine dimineaţă şi apoi să mergem. Am ieşit speriat puţin afară şi stând şi gândindu-mă am decis să sun la 112 şi să chem o ambulanţă. A venit ambulanţa destul de repede, personalul a intrat în casa, i-au luat pulsul, au vorbit cu ea şi au decis să o ducă la spital. Din cauză că era căzută şi nefiind suficient spaţiu, am scos uşa de la cameră din balamale, am ajutat să o punem pe targă şi am mers la spital”, a povestit Vincent Tecuceanu.

Acesta a mai spus că mama sa a fost dusă la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Suceava, unde i-au fost făcute analize. După circa două ore, el a fost chemat de un doctor care i-a spus că are prezent în sânge virusul B şi o glicemie foarte ridicată, de 730, având un început de diabet. Femeii i s-a făcut ulterior o ecografie la burtă, descoperindu-se câteva fecale în intestit, dar care nu reprezentau niciun fel de pericol pentru sănătatea ei. Ea a fost ulterior internată la secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI), unde urma să fie stabilizată.

„A doua zi, pe la ora 15.00, ajung la spital, intru în secţia unde era mama mea adusă ca să constat că ea era în agonie combinată cu semi comă, avea respiraţie deasă cu gemete de durere. Era pusă la un aparat de insulină şi cu o perfuzie. Atât. Nimeni nu o bagă în seamă, nimeni nu făcea nimic. Mama mea nu exista. Am început să plâng neputincios. Să vorbesc cu ea, dar nu mă putea auzi. L-am aşteptat pe doctor printre reprize de plâns. Doctorul a ajuns cu multe hârtii în mână şi când i-am văzut privirea aceea neputincioasă am înţeles, treaba nu e bună deloc. Îl întreb dacă i s-a făcut clisma, la care el mirat îmi zice că nu ştie nimic de aşa ceva. Îl intreb simplu ce e de făcut la care doctorul dă din umeri şi-mi zice că el nu ştie, că el e doar medic de gardă aici. În tot acest timp mama mea era în continuare în agonie”, a mai arătat Vincent Tecuceanu.

În seara zilei de 4 ianuarie 2018, la ora 9.25, acesta a fost sunat de la spital şi a fost anunţat că mama lui a decedat, comunicându-i-se să vină a doua zi dimineaţă, la ora 8.00, la morga spitalului.

„Ajung la morgă după ce reuşesc să-l iau şi pe soţul mamei mele. Ni se cere să aşteptăm jumătate de oră pentru că i se face autopsia. Asteptăm. Motivul decesului: hemoragie internă cauzată de peritonită. Mama mea trebuia operată de peritonită de urgenţă. În schimb ea a stat o zi şi o noapte agăţată de un aparat de insulină şi de o perfuzie”, a concluzionat Vincent Tecuceanu.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Suceava au evitat să comenteze acuzaţiile aduse de către tânărul a cărui mamă a murit la secţia ATI a unităţii spitaliceşti.

„Eu sunt la biserică acum, nu o să vă pot răspunde in extenso”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava, doctorul Mihai Ardeleanu, care a spus că se va interesa despre pacienta decedată la unitatea spitalicească din Suceava, urmând a ne oferi un răspuns. Acesta nu a mai revenit însă pentru a ne comunica poziţia spitalului cu privire la acuzaţiile aduse.

Alte ştiri pe această temă:

Un avocat a anunţat că e dispus să-i reprezinte gratis în instanţă pe toţi cei care au avut de suferit din cauza medicului Lucan

INTERVIU Medic chirurg, despre hibele sistemului sanitar: „Exagerând numărul de investigaţii, până ajunge bolnavul la locul unde să fie tratat moare“

Acuzată de moartea unei fetiţe de cinci ani, doctoriţa Georgeta Călinescu a fost condamnată, definitiv, la închisoare

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite