Un minor de 17 ani, fără permis, a murit după ce s-a izbit cu maşina într-un podeţ şi s-a răsturnat cu vehiculul de mai multe ori
0Iulian O., de 17 ani, din comuna suceveană Volovăţ, fără a avea permis de conducere, a gonit cu o maşină prin localitatea de domiciliu, însă la un moment dat a pierdut controlul asupra vehiculului a lovit un podeţ, s-a răsturnat de mai multe ori pe carosabil, oprindu-se cu autoturismul pe cupolă. Minorul şi un pasager, în vârstă de 15 ani, au fost aruncaţi din automobil, din nefericire primul decedând.
În această seară, în jurul orei 18.40, un grav accident de circulaţie s-a produs pe raza localităţii Volovăţ, din judeţul Suceava, un tânăr pierzându-ţi viaţa într-un mod cumplit.
Iulian O., de 17 ani, din localitate, fără a avea permis de conducere, în timp ce conducea autoturismul Nissan Primera, cu volan pe dreapta, pe DJ 178, pe raza comunei Volovăţ, pe drum drept, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă, a ajuns în şanţ, unde a lovit un podeţ, după care a revenit pe carosabil, unde s-a răsturnat de mai multe ori, vehiculul oprindu-se pe cupolă.
Tânărul de 17 ani şi un alt adolescent de 15 ani, Marius B., tot din Volovăţ, nu purtau centuri de siguranţă, fiind aruncaţi prin geamurile maşinii. La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe pentru a le acorda celor doi îngrijiri medicale, însă din nefericire pentru Iulian O. nu s-a mai putut face nimic, medicii fiind nevoiţi să constate decesul acestuia. Marius B. a fost transportat la spitalul din Rădăuţi, iar de acolo a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava.
Conform localnicilor, Iulian O. ar fi cumpărat autoturismul Nissan, în urmă cu o săptămână de zile, de la o persoană din Rădăuţi, chiar dacă el nu are permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Poliţiştii suceveni au deschis o anchetă în acest caz, fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.