Suceava: UPDATE: Preoţii Mihoc, conduşi pe ultimul drum de Pimen şi familie (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi preoţi ucişi în accidentul de maşină din prima zi de Crăciun au fost înmormântaţi astăzi
Cei doi preoţi ucişi în accidentul de maşină din prima zi de Crăciun au fost înmormântaţi astăzi

Biserica „Buna Vestire” din Sfântul Ilie a devenit în această dimineaţă neîncăpătoare pentru zecile de suceveni prezenţi aici.

UPDATE, ora 14.50: Trupurile celor doi preoţi suceveni, tată şi fiu dar şi cel al preotesei, Elena Mihoc, au fost conduse la groapă de un întreg alai de preoţi şi credincioşi.

Preotului George i s-a îndeplinit ultima dorinţă, şi anume să fie îngropat în  treia zi după moarte şi nu în a patra zi, cum se face de obicei.

În altar s-au adunat pe timpul slujbei peste 20 de preoţi, majoritatea fraţi, nepoţi şi fii de-ai lui George Mihoc, care au cântat şi s-au rugat pentru sufletele celor trei.

Spre sfârşitul slujbei şi-a făcut prezenţa şi arhiepiscopul Pimen, care a ţinut o cuvântare la final şi a condus cei trei membri ai familiei Mihoc pe ultimul drum.

Fiecare credincios venit la înmormântare i s-a dat pomană un colac cu lumânare şi prosop. Familia de preoţi a făcut 800 de pachete pentru astăzi.

Slujba a început la ora 12.00 iar în curtea bisericii s-au adunat peste 1.000 de suceveni, mulţi dintre ei preoţi.

image

Zeci de suceveni şi membrii familiei Mihoc au venit în această dimineaţă la biserica „Buna Vestire” să plângă moartea celor trei persoane care şi-au găsit sfârşitul în tragicul accident care a avut loc în prima zi de Crăciun. Preotul George Mihoc, soţia acestuia Elena, şi fiul lor Vasile Mihoc, şi-au pierdut viaţa, după ce un şofer vitezoman a intrat frontal în maşina acestora.

image

Credincioşii prezenţi la biserică au doar cuvinte de laudă la adresa preoţilor şi nu îşi dau seama cum a fost posibil să se întâmple aşa o tragedie. „Nu sunt cuvinte care să descrie această tragedie. Preotul George Mihoc a muncit foarte mult pentru oameni, a ridicat şi a pictat foarte multe biserici. În localitatea Siminicea de unde sunt eu a făcut două biserici. Părintele era un om foarte bun şi respectuos”, ne-a declarat Maria Pristavă, suceveancă.

Maria Pristavă a venit să plângă moartea celor trei
inm
inmormantare
suc inmormantare
inmorm
Inmormantare suceava
Înmormantare 2
Înmormnatare
Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite