Biserica ridicată de Ştefan cel Mare în locul copacului care i-a salvat viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica Albă din comuna suceveană Baia. FOTO www.wikipedia.org
Biserica Albă din comuna suceveană Baia. FOTO www.wikipedia.org

Marele domnitor moldovean s-ar fi urcat într-un arin pentru a scăpa de armata lui Matei Corvin, pornită pe urmele sale. După ce a scăpat cu viaţă şi a reuşit să-l învingă pe regele maghiar, Ştefan cel Mare a ridicat o biserică în locul copacului respectiv.

Localitatea suceveană Baia a fost prima capitală a Moldovei. Această comună se află la aproximativ opt kilometri de oraşul Fălticeni şi este un dintre cele mai vechi localităţi din Moldova, fiind menţionată într-un document străin din anul 1339 care o descria drept “cel mai mare oraş de la est de Carpaţi”.

Biserica Sfântul Gheorghe, cunoscută şi ca Biserica Albă, din Baia a fost construită de domnitorul Ştefan cel Mare după ce în luna decembrie a anului 1467 a reuşit să învingă armata regelui maghiar Matia Corvin.

Gheorghe Teodorescu Kirileanu, un cărturar din Suceava, a arătat în lucrarea sa „Faptele şi vitejiile lui Ştefan cel Mare şi Sfânt” cum a reuşit voievodul Ştefan cel Mare să scape de armata lui Matia Corvin, urcându-se într-un arin de la marginea localităţii Baia, profitând şi de faptul că era noapte. Văzându-se scăpat cu viaţă, marele domnitor al Moldovei a ridicat o biserică în locul acestui copac.

„Ştefan Vodă, dacă a văzut că nu-i chip de scăpare, s-a retras în târgul de la Baia şi acolo, dacă a simţit nevoia, s-a suit într-un arin, ca să se ascundă de vrăjmaş. Ungurii au trecut şi pe dedesubt şi mai alături de arin, dar cui i-a trecut prin gând că Vodă stă ascuns într-un arin. După ce-au ajuns ungurii la Baia, l-au căutat în fel şi chip, în toate părţile pe Ştefan Vodă şi dacă au văzut că nu au noroc să puie mâna pe dânsul, de ciudă, au prădat casele oamenilor şi s-au dat pe băute şi la petrecanii ca acelea.

Ştefan cel Mare, când s-a văzut scăpat de primejdii, s-a coborât jos din arin, a mulţumit lui Dumnezeu, de acolo şi-a strâns oastea împrăştiată, a tăbărât peste unguri şi-n vreme de noapte şi cum erau ei morţi de beţi şi nu mai ştiau pe ce lume sunt, le-a tras o bătaie de gândeau ungurii că-i mânia lui Dumnezeu şi nu nimereau pe unde să fugă mai degrabă.

După ce a alungat Ştefan Vodă pe duşmani din ţară, în locul arinului în care a scăpat cu viaţă, a zidit o biserică, care se cheamă şi astăzi Biserica Albă, mulţumind lui Dumnezeu că nu şi-a primejduit viaţa în bătălie şi a scăpat ţara de duşmani”, detalia Gheorghe Kirileanu bătălia de la Baia dintre moldovenii lui Ştefan cel Mare şi ungurii lui Matia Corvin.

Despre lupta dusă de Ştefan cel Mare la Baia a scris şi cunoscutul cronicar Grigore Ureche. Acesta a arătat că regele Matia Corvin a intrat în Moldova cu armata sa pentru a-l alunga pe Ştefan cel Mare de pe tronul ţării. Ungurii au incendiat localitatea Roman, după care s-au îndreptate spre Baia, unde erau aşteptaţi de răzeşii moldoveni. În noaptea de 17 decembrie 1476, Ştefan cel Mare a atacat prin surprindere armata lui Matia Corvin, reuşind să-l învingă pe regele ungar.

„Şi fiindu şi beţi şi negătiţi de război, i-au lovitu Ştefan Vodă cu oaste tocmită în răvărsatul zorilor, de multă moarte şi perire au făcut într-înşi. În dimineaţa zilei de 15 decembrie 1467, târgul Baia era un rug pe care ardeau morţii (...). Iar craiul nu mai călărea în frunte, ca un tânăr erou ce cucereşte jucându-se: îl duceau pe targă. El avea trei răni pe dânsul, şi fierul unei săgeţi ţărăneşti îi rămăsese, nu în faţă, ca să se poată mândri măcar, ci în spate”, aşa a detaliat cronicarul Grigore Ureche bătălia dintre moldovenii lui Ştefan şi ungurii lui Matia Corvin.

Alte ştiri pe această temă:

Povestea tragică a Ruxandrei, cea mai frumoasă domniţă română. Cine i-a semnat moartea prin decapitare fiicei domnitorului Vasile Lupu

Cum era să-şi piardă viaţa Petru Rareş din cauza unui popă. Cumpăna lui vodă şi blestemul care s-a împlinit după trei zile

Povestea prinţesei Elena Ghica. A făcut carieră sub numele de Dora d'Istria şi a ajuns prima femeie alpinistă din lume

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite