Ştefan cel Mare cel crud şi religios. De ce şi-a omorât domnitorul moldovean toţi boierii cu doar două zile înainte de a muri

Domnitorul Ştefan cel Mare, deşi era un om foarte religios, era de asemenea şi foarte crud, nu de puţine ori omorând fără milă opozanţii.

Ştefan cel Mare (1457 – 1504) a avut cea mai lungă domnie pe tronul Moldovei. A reuşit să stea în fruntea ţării aproape jumătate de veac datorită iscusinţei, curajului şi a modului în care şi-a ales aliaţii.

Imediat după ce a ajuns pe tronul Moldovei, marele domnitor a început mai multe războaie strategice. L-a înlăturat de la conducerea Ţării Româneşti pe Vlad Ţepeş, cel ce-l ajutase să-l învingă pe Petru Aron şi să devină domn al Moldovei. În plus, Ştefan cel Mare a purtat un război şi cu regele ungar Matei Corvin, pentru ca ulterior să încerce să impună un domnitor în fruntea Munteniei, în locul lui Radu cel Frumos, stârnind mânia turcilor.

Îndrăzneala i-a adus lui Ştefan cel Mare 34 de victorii în cele 36 de bătălii purtate.

În decursul domniei sale, Ştefan cel Mare s-a aliat cu polonii sau ungurii pentru bătăliile purtate cu turcii. La sfârşitul domniei sale, domnitorul moldovean chiar a primit sprijin din partea otomanilor, atunci când a fost atacat de armata polonă.

„Stefan cel Mare devine cu încetul cu încetul însemnat politic, precum fusese la început mare general. El a urmărit încă din tinereţea lui un principiu, care îi fu prea folositor în lunga şi viforoasa lui carieră. Nici o dată doi duşmani, ci totdeauna împăcarea cu unul, cînd era în ceartă cu celalt”, a explicat istoricul român Alexandru D. Xenopol, în lucrarea „Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. IV – Epoca lui Ştefan cel Mare“, 1457-1546, ed. a III-a, Bucureşti, Cartea Românească, 1925..

Înainte de toate, Ştefan cel Mare a fost un mare general. Cu o armată nu foarte mare, formată majoritar din ţărani luaţi de la plug, acesta a reuşit să învingă armatele regilor maghiar şi poloni şi să respingă atacurile turcilor. Secretele victoriilor obţinute de Ştefan au stat în alegerea locului în care s-au desfăşurat luptele, întotdeauna favorabile armatei sale.

„Un om prea inţelept, vrednic de multă laudă, iubit mult de supuşii sei, pentru că era milostiv şi drept, veghetor şi darnic”, aşa era descris Ştefan cel Mare de medicul italian Matei Muriano.

„Intr’o ţară intinsă, la un popor numers, Stefan ar fi fost un alt Cesar sau Carol. In mila lui Moldovă cercul activităţii sale, in loc de a putea determina soarta omenirei, trebui să se mărginească la apărarea acelei mici porţiuni din ea, care alcătuia poporul seu. (...) Cînd poporul e mic, mijloacele fiind puţine, trebuie ca geniul să indeplinească lipsurile, să scoată din propriul lui fond ceea ce nu poate afla in acei pe care el se sprijină”, mai arată Alexandru Xenopol.

Pe lângă calităţile sale de conducător, Ştefan cel Mare este văzut ca o persoană religioasă dar şi foarte crudă în acelaşi timp. El a construit zeci de biserici şi mănăstiri, însă se pare că ar fi şi omorât fără milă, mai ales atunci când simţea că este trădat.

„Despre religiozitatea sa ne face dovadă numeroasele biserici ridicate de el in toate unghiurile ţărei, pe care Ureche la socoteşte la numărul de 44. Deşi astăzi nu a mai rămas in picioare atîtea de multe, insă unile din ele au putut fi ruinate prin timp. El mai ridică apoi deosebite construcţiuni la mănăstirile din Athos, precum un turn pentru corăbii in 1475, face o trapeză la Zograful in 1495 şi reinnoeşte insuş mănăstirea aceasta in 1502”, spune Alexandru Xenopol.

În timpul domniei lui Ştefan cel Mare a existat o singură încercare a boierilor de a-l alunga de pe tronul ţării, însă tentativa lor a fost una eşuată, stârnind mânia voievodului moldovean.

„Cît despre cruzimea lui avem iarăşi urme indestulătoare. Ureche ne spune că: <<adesea la opseţe omoria fără judeţ>> şi este ştiut, că vinul face să apară mai bine la lumină adeăvratul caracter, căci el desfăcînd puterile cugetărei, şterge făţărnicia, şi arată pe om aşa cum este el. (...) Stefan in o incercare de prădare din partea Tătarilor, Stefan pentru a arăta cît de puţină samă ţinea el de ameninţările hanului, pune şi omoară pe fiul aceluia inainte solilor, inţapă apoi pe toţi solii, călcînd astfeliu sfinţenia trimişilor, şi numai pe unul il lasă, pe care îl trimite indărăpt cu nasul şi urechile tăiate, ca să spune chanului cele ce au vezut”, menţionează Alexandru Xenopol.

Cu două zile inainte de a muri, Ştefan cel Mare a dat ordin ca boierii ce nu sunt de acord cu înscăunarea fiului său Bogdan să fie omorâţi. Domnitorul moldovean a evitat astfel un război civil între susţinătorii lui Bogdan şi cei ai lui Petru Rareş.

„Astfeliu impedecâ Stefan, chiar in ajunul morţei sale, să se pună desbinare intre boierii, care indată ce simţise că mîna de fier ce-i stăpînise atîta timp era să se ridice de pe ei, inăltase iarăşi capul spre intrigi şi impărechieri. Prin această judecată şi execuţiune grabnită, Stefan păstrâ tronul pentru acel moştenitor, pe care il credea vrednic”, a arătat Alexandru Xenopol.

Alte ştiri pe această temă:

Victoria impresionantă a lui Ştefan cel Mare în urma căreia a primit titlul de „principe al creştinătăţii”

Viaţa privată a domnitorului Ştefan cel Mare. Câte neveste şi câţi copii a avut voievodul moldovean

Cum s-au transformat Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare din prieteni în duşmani, pentru a redeveni apoi aliaţi