VIDEO 11 persoane au ajuns la spital după un accident la ieşirea din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:
11 persoane au ajuns la spital după accident
11 persoane au ajuns la spital după accident

Un număr de 11 persoane au ajuns la spital, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs la ieşirea din municipiul Suceava spre localitatea Adâncata, după ce două maşini s-au ciocnit, patru dintre răniţi fiind în stare gravă.

Accidentul s-a produs duminică dimineaţă, la ora 4.08, pe strada 22 Decembrie din municipiul Suceava, la ieşire spre Dorohoi.

Accidentul a fost provocat de un tânăr în vârstă de 19 ani, din satul Vicşani, comuna Muşeniţa, care în timp ce circula dinspre comuna Adâncata spre municipiul Suceava a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal într-un alt autorism, condus de un tânăr de 19 ani din comuna Dimăcheni, judeţul Botoşani.

La locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje ale ISU Suceava, dar şi echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În urma impactului, 11 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean Suceava.

“Toate victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Suceava, iar în urma consultaţiilor medicale s-a stabilit că patru dintre victime prezintă leziuni mai grave ce necesită internarea şi şapte victime sunt rănite uşor şi nu au necesitat internarea în unitatea medicală”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Tiberius Brădăţan, a declarat că patru dintre cele 11 persoane aduse la unitatea medicală au răni grave, iar una, în vârstă de aproximativ 20 de ani, cu traumatism cranio-cerebral grav, este în comă.

Printre cele patru persoane rănite grav se află şi şoferul care a provocat accidentul, acesta având traumatism toraco-abdominal şi fracturi costale multiple. O altă persoană a suferit traumatism cranian, traumatism de coloană cervicală şi contuzie abdominală, iar alta are traumatism cranio-facial cu sângerare importantă, fiind stabilă hemodinamic.

Ceilalţi şapte răniţi au suferit contuzii şi escoriaţii şi sunt în curs de evaluare, fiind conştienţi, a mai spus Brădăţan.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar în cazul tânărului care a intrat pe contrasens a fost depistată o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta este acum cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „conducere pe drumurile publice a unui auto de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite