PNL Olt şi-a ales noul preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
alegeri pnl olt

Delegaţi ai organizaţiilor PNL din tot judeţul Olt s-au întrunit vineri după-amiază la Slatina, pentru a-şi alege preşedintele şi vicepreşedinţii.

Conferinţa de alegeri s-a impus la nici jumătate de an de la precedentele, urmare a decesului fulgerător al preşedintelui Ion Moisescu (50 ani), dar şi din cauza plecărilor din partid, inclusiv prim-vicepreşedintele Dan Stana „dezertând“ şi alegând ALDE, unde mai mulţi foşti penelişti s-au regrupat. Singurul candidat pentru funcţia de preşedinte a fost Liviu Voiculescu, primarul comunei Cungrea şi cel care a asigurat interimatul în toată această perioadă, acesta întrunind 376 din cele 383 de voturi valabil exprimate.

Vicepreşedintele ales este Daniel Tudor (viceprimarul oraşului Piatra-Olt), care a obţinut 366 voturi (din 383), noii membri ai Biroului Politic Judeţean – George Ciucu şi Sabin Roşca, iar trezorier – Miruna Vulcănescu, în timp ce noul preşedinte al Comisiei de Cenzori, ales şi acesta după plecarea celui ales în toamnă, este Ovidiu Devetac.

alegeri pnl olt

La alegerile de la Olt a venit, din nou, ca şi toamna trecută, Ludivic Orban, însoţit şi de alţi colegi din structura centrală, prezenţi fiind şi parlamentarii de Olt Simina Mirea – senator şi Gigel Ştirbu - deputat.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite