Incendiu la o şcoală din Olt. În sălile de clasă nu se aflau elevi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În podul anexei în care funcţionează centrala a fost observat fum FOTO ISU Olt
În podul anexei în care funcţionează centrala a fost observat fum FOTO ISU Olt

Un incendiu a izbucnit, joi-dimineaţă, 7 aprilie 2022, la o şcoală din judeţul Olt. Fumul a fost observat înainte ca elevii să ajungă în sălile de clasă.

UPDATE: Pompierii au lichidat în aproximativ 40 minute incendiul izbucnit la acoperişul anexei în care se află centrala termică, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 12 metri pătraţi. Cel mai probabil cauza incendiului a fost coşul de evacuare a fumului, neizolat corespunzător faţă de materialele combustile. 

Ştirea iniţială

Incendiul a fost observat la o anexă în care se află centrala termică a şcolii din Perieţi, judeţul Olt, fiind anunţat în jurul orei 7,00. 

„Incendiul se manifestă la acoperiş, cu degajări de fum, fără posibilităţi de propagare. În şcoală nu se aflau elevi“, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Pompierii s-au deplasat la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenţie la înălţime şi un echipaj SMURD.

De menţionat că un incendiu izbucnit tot în zona centralei a mistuit, cu câteva săptămâni în urmă, o şcoală în localitatea rusăneşti din judeţul Olt. Şcoala din Rusăneşti  fusese renovată vara trecută.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Incendiu puternic la o şcoală din Olt. Şapte ore de luptă cu flăcările. „Şcoala a fost renovată în vară“ VIDEO

Neputincioşi în faţa dezastrului. Toată agoniseala de-o viaţă, transformată în scrum

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite