Centrele de fier vechi de la Olt, luate la puricat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum era de aşteptat, centrele de fier vechi au oferit autorităţilor o serie de nereguli
Cum era de aşteptat, centrele de fier vechi au oferit autorităţilor o serie de nereguli

Depozitele de fier vechi de pe raza judeţului Olt au fost verificate, zilele trecute, de către poliţişti. Efective însemnate ale Poliţiei Olt au luat la purecat obiectivele cu pricina, iar neregulile nu au întârziat să apară. Cu acest prilej s-au întocmit dosare penale şi s-au aplicat amenzi.

Acţiunea poliţiştilor olteni nu a fost una întâmplătoare, ci s-a derulat în cadrul campaniei „Rail Action Day 24 Blue”, un concept al RailPol – reţeaua forţelor de poliţie cu atribuţii în transporturile feroviare din ţările Uniunii Europene. Mai exact, acţiunea a constat în organizarea simultană, în toate ţările membre, pe durata unei singure zile, a unei acţiuni poliţieneşti în mediul feroviar.

La nivelul judeţului Olt au fost angrenate în cadrul acţiunii amintite nu mai puţin de 240 de poliţişti de la Ordine Publică, de la Brigada Rutieră, de la Investigaţii Criminale, de la Investigare a fraudelor şi de la Transporturi, care au verificat 53 de centre de colectare a materialelor feroase şi neferoase din teritoriu.

„În cadrul acestei acţiuni de amploare au fost întocmite două dosare penale pentru infracţiuni economice, de a  căror comitere sunt bănuite tot atâtea persoane. De asemenea, 13 persoane sunt acum cercetate pentru săvârşirea de alte infracţiuni, printre care se află două furturi din buzunare, o distrugere şi opt loviri sau alte violenţe. Poliţiştii olteni, deasemenea, au aplicat două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.500 lei, şi au confiscat 1.240 kilograme de materiale feroase”, a declarat comisar-şef Claudia Radu, purtător de cuvânt al Poliţiei Olt.

Ca un exemplu al acţiunii poliţiştilor de zilele trecute poate fi menţionat cel al unui tânăr de 21 de ani din oraşul Balş, Marius C., care a fost surprins de poliţiştii Serviciului Ordine Publică deţinând 940 kilograme de fier vechi fără a avea documente justificative. Luat la întrebări, tânărul a susţinut că a achiziţionat fierul vechi de la diferite persoane fizice şi intenţiona să-l comercializeze. Poliţiştii l-au amendat cu suma de 500 de lei, iar întreaga cantitate de fier vechi a fost confiscată.
 

Mai puteţi citi:

FOTO  Inconştienţă la volan: peste 400 de şoferi din Olt amendaţi în doar două zile

Explozie de furturi din autoturisme la Slatina. VEZI ce sfaturi trebuie să urmezi ca să îţi protejezi maşina! 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite