Cât şi cum putem urma curele cu fructe de sezon. Medic: „Recomand evitarea consumului de suc de fructe, lipsit de fibre, dar bogat caloric“
0Multe fructe şi legume ne sunt la îndemână şi, având la dispoziţie mii de reţete, „răsfoind“ Internetul, suntem tentaţi să le dăm curs. Medicii ne atrag însă atenţia că orice exces îşi va pune amprenta asupra sănătăţii.
La un click distanţă găseşti fel de fel de diete-minune cu fructe şi legume, care de sezon, care nu, unele cu produse specifice spaţiului nostru geografic, altele de peste mări şi ţări. Medicii spun însă, aproape la unison, că a consuma un singur aliment, pe perioade mai mari de câteva zile, înseamnă să ne dezechilibrăm organismul.
E sănătos să profităm de fructele şi legumele de sezon, sunt de acord şi chiar recomandă medicii, însă nu consumând un singur aliment, sau nu pe perioade mai mari de timp. „Noi nu prea recomandăm o cură, indiferent cu ce s-ar face, recomandăm moderaţie. E sănătos să consumăm din fiecare categorie de produse câte ceva, să mâncăm diversificat. Dacă vom consuma doar fructe şi legume ne vor lipsi proteinele, dacă vom mânca doar carne, organismul nu va mai avea vitamine. Acest subiect al dietelor este, oricum, destul de controversat.
Dacă ar fi să mergem mai departe, insistând pe ideea de cură de o zi-două, maximum şapte, aş recomanda mai degrabă legumele, în locul fructelor, şi aş recomanda evitarea sucurilor de fructe, lipsite de fibre, dar bogate caloric. O dietă cu fructe am putea avea surpriza că ne îngraşă mai mult decât consumul de glucide din pâine, orez sau cartofi“, spune medicul Oana Dudu, specialist în diabet şi boli de nutriţie.
Sucurile de fructe, chiar preparate de noi, vom constata în timp, îngraşă. Fructoza conţinută se va transfera în cele din urmă în depozit, întrebându-ne cum de luăm în greutate, deşi am renunţat, poate, la fripturi, cartofi prăjiţi etc. Este motivul pentru care e de preferat să consumăm în cantităţi mai mari, cum e cazul curelor, mai degrabă legume. Mai mult, pentru cei diagnosticaţi cu diabet sunt chiar de evitat, chiar şi în cantităţi mici, anumite fructe, iar de obicei aceşti pacienţi le ştiu bine: bananele, strugurii de masă, fructele uscate etc.
De ce ne îngrăşăm imediat ce am renunţat la dietă
Dacă ne-am hotărât oricum să urmăm diete-minune, n-ar fi rău să le alegem produse specifice anotimpului în care ne aflăm. Consumul de fructe şi legume de sezon, cu atât mai mult cele autohtone, ne oferă oarecum liniştea că acestea nu au fost „forţate“ să se coacă folosindu-se fel de fel de pesticide şi altfel de „tratamente“, prin urmare scăpăm de un risc suplimentar de a aduce în organism substanţe nocive. Mai mult, dacă vom mânca tot ce mâncau strămoşii, şansele să nu dezechilibrăm organismul sunt mult mai mari. Tocmai în acest aspect stă explicaţia creşterii procentului de obezi în România.
„Acum 20-30 de ani, când nu aveam la dispoziţie varietatea de astăzi, nu existau atâtea persoane obeze. Traiul bun, dacă putem spune aşa, şi-a pus amprenta şi începem să ne confruntăm cu acelaşi gen de probleme pe care ţările dezvoltate le au cu mult înaintea noastră. În ADN-ul nostru a rămas o anumită informaţie, el ţine minte ce făcea în vremea în care eram culegători de legume şi fructe şi vânători, din vremea când mâncam pe săturate, dar aveam şi perioade în care hrana ne lipsea, aşa că surplusul îl depozitează. La fel se întâmplă şi în cazul dietelor. Mâncând mai puţin, ocolind anumite alimente care ne dau energie, vom obţine foarte probabil, pe lângă starea de slăbiciune cauzată de hipoglicemie, şi o scădere în greutate, însă în momentul în care vom reveni la vechiul regim de viaţă organismul din nou va fi preocupat să-şi facă rezerve, amintindu-şi că s-a confruntat cu o «secetă» şi asigurându-se pentru o eventuală perioadă similară“, ne lămureşte medicul Oana Dudu.
Ulcere şi gastrite, la pachet cu alte complicaţii
Dacă ne confruntăm cu afecţiuni ale rinichilor, o dietă cu pepene verde, slab caloric şi cu un conţinut foarte mare de apă, ne va ajuta cu siguranţă să ne simţim mai bine. Nu vom consuma, însă, doar pepene verde, pentru că, deşi glicemia creşte imediat după masă, va scădea drastic până la următoarea masă, nefiind un aliment cu eliberare lentă de carbohidraţi. Asta dincolo de faptul că o dietă nu va avea niciodată acelaşi efect când vorbim de persoane diferite, pentru că modul cum sunt procesate alimentele în organism ţine de fiecare individ în parte.
Deşi medicii se feresc să generalizeze, există însă anumite patologii care se leagă de comportamente anume. Nu întâmplător, de când am „descoperit“ condimentele iuţi în bucătărie şi le folosim mult mai des decât odinioară, altele decât cele folosite în mod tradiţional în bucătăria românească, produsele de tip fast-food, băuturile carbogazoase, dar şi de când consumul de alcool mai că a devenit sport naţional, gastritele şi ulcerele apar la vârste din ce în ce mai mici, şi, îngrijorător, când vorbim de consumul de alcool în special, la fel hemoragiile digestive.
CITIŢI ŞI: Alimente care aduc fericirea