Afacerea unei tinere „pasionate de România“. Cum funcţionează buticul în care produsele ajung la client cu poveste

Corina Catrina a dat multinaţionalele şi salariul bun pe o încercare la care a visat dintotdeauna – o afacere făcută din plăcere şi care să le aducă oamenilor bucurie. Din dorinţa de a reveni acasă, s-a născut „Casa cu delicii“.

Până acum nici doi ani, trăia în Bucureşti, permanent cu dorul de casă şi cu sentimentul că sacrificiul făcut e prea mare. Câştiga bine ca jurist în multinaţională, muncea de dimineaţă până seara, petrecea ore întregi în mijloacele de transport, în traficul nebun, iar vinerea alerga spre casă, spre Slatina, cu Săgeata Albastră, la copilul „pe care mă şi întreb când am avut timp să-l fac“. Până când, într-o zi, a hotărât că e de ajuns, că banii poate niciodată nu vor fi suficienţi, aşa că e timpul să pună punct.

Pentru „de la capăt“ a fost nevoie de investiţii serioase, de sacrificii pentru bugetul familiei, de încrederea colegilor, care au creditat-o. Ideea o avea parcă dintotdeauna, a crescut şi s-a maturizat cu gândul că într-o zi, din dragoste de tot ce e românesc, va reuşi să creeze un loc pe sufletul ei. Aşa s-a născut „Casa cu delicii“, o premieră pentru Slatina, povestea fiind în câteva fraze redată şi pe site-ul afacerii, deşi Corinei nu-i place s-o numească astfel, www.casacudelicii.ro

„Decât să vând doar ca să vând, nu mai vând!“

Auzind că a cunoscut succesul în Bucureşti, firesc, te întrebi de ce să te reîntorci în Slatina şi să porneşti de la zero: „Am plecat în Bucureşti în 2004. Am lucrat până târziu în companii multinaţionale, mult în bancar. Sunt jurist de meserie. Lucram în centrală, lucram până seara, n-am mai suportat, fizic, psihic... Nici nu ştiu când l-am făcut pe cel mic!“.

Produsul ajunge la cumpărător cu tot cu poveste FOTO Alina Mitran

„Şi mi-am dorit foarte mult, am visat să pun pe picioare un astfel de loc. Colegii mei ştiau de mult timp de nebunia mea, dar nu ştiau când o să plec. Dintotdeauna mi-a plăcut să citesc, citesc şi astăzi cu plăcere despre orice, aşa am început să mă interesez de fel de fel de lucruri. Am început să umblu prin băcănii, să studiez ce merge, ce nu merge,  tot ce am aici sunt produse pe care le consumam înainte. Eu nu aduc nimic din ce nu consum. Decât să vând doar ca să vând, nu mai vând, eu nu fac comerţ aici, vorba prietenilor!“, îşi începe Corina povestea.  

Din Bucureşti a venit cu tot cu rate. Şi-a mai îndeplinit un vis, reuşind să cumpere la un preţ foarte bun un teren la ţară, nu în prima localitate de lângă Slatina, unde preţurile explodaseră, ci la câţiva kilometri mai departe. „Acum acolo stăm, plătim rate, ne-am făcut o căsuţă, cultivăm legume, mă ajută şi părinţii mei. Destul de complicat este că venim dimineaţa şi ne întoarcem seara, iar acelaşi program îl are şi cel mic“, se destăinuie Corina.

„Nu cumpăr decât produse româneşti“

La Slatina şi-a adus pasiunea şi, odată cu ea, un alt mod de a vinde. O vizită în magazin e o experienţă în sine. „Dimineaţa îmi fac aici cafeaua şi invit pe cine intră să guste. În fiecare săptămână ofer spre degustare un produs, nu neapărat nou, iar clienţii se uită destul de ciudat la mine. Le spun că nu au nicio obligaţie să cumpere. Doar că aici lumea nu e obişnuită cu astfel de locuri, preferă cumpărăturile din supermarket. Eu sunt pasionată de cafea, am citit mult, am făcut şi câteva cursuri. Avem furnizori de renume, iar cafeaua este, în cele mai multe cazuri, comparabilă ca preţ cu cea din supermarket. Doar că foarte greu convingi clienţii să guste. Nu înţeleg de ce suntem aşa reticenţi la a încerca lucruri noi. Aici cafeaua porneşte de la 4,8 lei suta de grame, cam cât este cea din supermarket“.

Ceramică şi cusături, vinuri alese şi dulceţuri de casă

În magazin ai împresia că ai ajuns în casa unui prieten drag, să bei un ceai. Pe masă chiar poţi găsi cartea deschisă la pagina unde tu, intrând, ai întrerupt lectura. Lalelele galbene încălzesc, parcă, încăperea şi te fac să uiţi de ploaia sâcâitoare şi rece de afară. Pe rafturi, produse ca din cămara bunicii, doar că mai frumos împachetate şi etichetate. 

Coşurile-cadou încă n-au „prins“ foarte bine în Slatina FOTO Alina Mitran

Ulei presat la rece, despre care afli că are stele Michelin şi costă cât doi litri de ulei super rafinat din comerţ, miere de tot felul – fiecare sortiment e leac pentru ceva, zacuscă de casă, fursecuri, ciocolată cu unt pur de cacao...

Dacă ai venit să cauţi un cadou, sigur te hotărăşti greu. Ceramică, din păcate nu din zona Olteniei, iar asta pentru că puţini sunt meşterii populari care vând cu factură, cărţi, vinuri, bijuterii, suveniruri şi ce nici prin cap nu-ţi trece că ai mai putea descoperi scrutând rafturile. Adesea îi calcă pragul străinii care se „rătăcesc“ prin Slatina şi care se arată interesaţi în special de ceramică.

„Sunt pasionată de România, ăsta este motivul pentru care caut ce e mai frumos! Am încercat, într-adevăr, să aduc ii de la Cezieni, doar că nu pot, chiar nu pot să aduc un produs care costă 600-700 de lei, care ştiu că nu se vinde. Eu am o astfel de ie, însă, deşi nu fac în mod special comerţ, nu-mi pot permite, totuşi, din asta trăiesc!“, explică cea care continuă să aducă în faţa clienţilor lucruri deosebite.

„Nu concurez, am înţeles că nu concurez şi e bine!“

A trecut greu peste întrebarea „Şi cine e, de fapt, în spatele afacerii!“, deşi o mai primeşte şi astăzi. „Mama, tata, sunt oameni simpli, nu am pe nimeni în spate. Profesia şi munca mea mă ajută. E o muncă de familie. Acum s-au mai calmat lucrurile. Nu concurez, am înţeles că nu concurez şi e bine! Că probabil dacă mai avea cineva o astfel de afacere...“, continuă Corina Catrina.

I-a fost greu şi să intre pe piaţă cu tradiţionalele coşuri-cadou, de fapt tradiţionale în companiile puternice, mai dificil de vândut în provincie. Acum pune accentul pe magazinul on-line, pe care vrea să-l dezvolte, deşi nu a renunţat la ideea că în timp poate convinge că produsele atent realizate, de calitate, care nu costă, aşa cum e impresia generală, o avere, merită măcar încercate.

Mai mult vârstnicii prind curaj şi trec pragul Casei cu delicii FOTO Alina Mitran

„Ştiţi cine intră cel mai des în magazin? Pensionarii! Vin, se uită, întreabă, le vorbesc cu plăcere despre produse. Ştiu şi ziua în care vor veni să-şi cumpere cafeaua, pentru că ştiu când primesc pensia, şi părinţii mei sunt pensionari. Tinerii intră rar, sunt mai puţin curioşi. Am avut, de altfel, experienţe destul de neplăcute. Mi-au spus tinere la interviu că ele nu coboară din pat decât pentru un salariu de cel puţin 1.500 de lei. Le-am întrebat ce ştiu să facă şi mi-au spus că au facultate, au diplomă. Există un anumit grad de ignoranţă, noi nu mai suntem curioşi. Am organizat o degustare de vinuri şi i-am invitat pe distribuitori. Nu-i interesează, ei îşi ating target-ul oricum, mi-au motivat“, mai spune Corina, care visează încă la o cafenea proprie, în care să bei o cafea să fie o experienţă de neuitat.