Slatina: Bulevardul A.I. Cuza „rezervat” de comercianţii de mărţişoare
0Taxa pe zi pentru un metru pătrat este de 4,5 lei. Tarabele cu mărţişoare vor fi amplasate pe Bulevardul A.I. Cuza şi strada Ecaterina Teodoroiu
Zeci de comercianţi de mărţişoare au început deja bătălia pentru ocuparea celor mai bune locuri pentru tarabele cu mărţişoare, unii dintre ei desenând cu cretă pe asfalt, perimetrul unde o să-şi amplaseze taraba.
Locurile de comercializare stabilite de municipalitate sunt pe bulevardul A.I. Cuza şi pe strada Ecaterina Teodoroiu. Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat (DADPP) a dat peste 100 de autorizaţii persoanelor care vor să comercializeze mărţişoare în perioada 21 februarie - 9 martie. Aceştia vor plăti o taxă de funcţionare de 31 de lei, la care se adaugă 4,5 lei pe zi, chiria pentru un metru pătrat.