Risc mare de avalanşă în munţii Făgăraş -gradul 4 din 5 posibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Riscul de avalansa este de gradul 4 din 5, in muntii Fagaras
Riscul de avalansa este de gradul 4 din 5, in muntii Fagaras

Salvamontiştii îi avertizează pe cei care ajung în această perioadă în munţii Făgăraş că riscul de avalanşe în zonă este unul mare, respectiv gradul 4 din 5 posibile.

Potrivit salvamontiştilor, riscul mare de avalanşă se va menţine şi în zilele următoare. ”Pentru prevenirea accidentelor montane, solicităm turiştilor să nu efectueze ascensiuni pe traseele turistice superioare cabanelor din zona de nord a munţilor Făgăraş şi de asemenea să evite practicarea sporturilor de iarnă în această zonă. 

Recomandăm turiştilor care se deplasează în zona montană să fie echipaţi specific perioadei de iarnă şi de asemenea cu echipament de salvare din avalanşă, respective sondă de avalanşe, lopată de zăpadă, dispozitiv electronic de căutare în avalanşă”, spune Adrian David, şeful serviciului Salvamont Sibiu. 

În zona turistică Bâlea Lac, accesul la cabane se poate face doar cu telecabina de la Bâlea Cascadă. În căldarea glaciară a lacului Bâlea deplasările trebuiesc efectuate respectând toate condiţiile impuse de perioada în care riscul de avalanşă rămâne ridicat. Turiştii care doresc să practice sporturi de iarnă în această zonă sunt rugaţi să solicite informaţii şi să respecte recomandările patrulei Salvamont aflată în zonă. 

Sibiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite