Enoriaşii lui Pomohaci ies la proteste: „Noi, oamenii, suntem mădularele Bisericii“

Enoriaşii lui Pomohaci ies la proteste: „Noi, oamenii, suntem mădularele Bisericii“

Enoriaşii lui Cristian Pomohaci se mobilizează pentru proteste în ziua judecării fostului lor preot FOTO Facebook/mosuni.ro

În ziua în care se va judeca apelul lui Cristian Pomohaci împotriva deciziei de excludere a sa din rândurile preoţimii, credincioşii din parohia în care slujea au decis să organizeze un protest. Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului, unde se judecă apelul, fac apel la calm şi promit înregistrări video.

Ştiri pe aceeaşi temă

Enoriaşii din Moşuni, cătunul din comuna Miercurea Nirajului, unde a slujit Cristian Pomohaci cât timp a fost preot, s-au mobilizat inclusiv pe reţelele de socializare. Protestul de susţinere a celor care le-a fost preot este planificat pentru ziua de marţi, 19 septembrie, când la Sibiu este programată judecarea apelului împotriva caterisirii lui Pomohaci. „Mai sunt câteva zile până în data de 19.09.2017 şi de aceea vă rugam să vă planificaţi timpul şi programul în aşa fel încât să puteţi ajunge la timp. Pentru cei ce nu pot ajunge de dimineaţa de la ora 09:00 pot veni pe parcursul zilei pentru că o să dureze“, se arată în convocarea publicată pe pagina de Facebook a ortodocşilor din Moşuni.
 
Aceştia vor să vină la Sibiu pentru a-şi arăta sprijinul faţă de Pomohaci, considerând că au greşit prin faptul că, până acum, nu au luat atitudine. „E momentul sa arătăm lumii, presei şi liderilor bisericeşti ca noi oamenii suntem mădularele Bisericii iar Hristos este capul. E timpul sa nu mai tăcem şi prilejul sa vorbim despre «cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu». Să nu lăsăm pietrele să vorbească în locul nostru, ci Duhul Sfânt să ne dea cuvânt cu putere multă“, se mai arată în mesajul dat publicităţii miercuri seara.
 
Mitropolia: vom înregistra audio şi video
 
Imediat după lansarea apelului de către credincioşii din Moşuni, reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au emis un comunicat de presă în care îndeamnă la calm, arătând că cei care vor judeca apelul lui Pomohaci iau în calcul toate dovezile depuse în apărarea acestuia. „Consistoriul Mitropolitan va judeca apelul domnului Cristian Dorin Pomohaci cu deplină obiectivitate şi imparţialitate, respectând prezumţia de nevinovăţie a acestuia, precum şi dreptul la apărare, în condiţiile prevăzute de Regulamentul Autorităţilor Canonice Disciplinare şi ale Instanţelor de Judecată ale Bisericii Ortodoxe Române“, se arată în comunicatul Mitropoliei.
Iar pentru că şedinţa în care se judecă apelul nu este una publică, dar pentru a înlătura orice suspiciune de lipsă de obiectivitate, reprezentanţii Mitropoliei anunţă că toate discuţiile vor fi înregistrate audio şi video.
 
Până acum nu s-a apărat
 
Cunoscut mai ales pentru că este cântăreţ de muzică populară, Cristian Pomohaci a fost caterisit după ce procurorii au deschis un dosar pe numele său, fiind suspectat de racolarea unui minor în scopuri sexuale. În urma scandalului public generat de publicarea unor înregistrări audio cu preotul şi un minor, Arhiepiscopia Alba Iulia a decis să îl excludă din rândurile preoţimii la finele lunii iulie. Cristian Pomohaci nu s-a prezentat la şedinţa Consistoriului Arhiepiscopiei în care s-a discutat cazul său.
citeste totul despre: