Ultima zi de înscrieri pentru festivalul de streetball
0În rândul evenimentelor de tradiţie pe care oraşul nostru le găzduieşte se înscrie şi Festivalul Sibian de Streetball ajuns în acest an la cea de a X-a ediţie. Evenimentul va avea loc joi şi vineri pe terenurile de baschet din Parcul Tineretului.
CITIŢI ŞI:
Maşini de sute de mii de euro în Piaţa Mare a Sibiului (GALERIE FOTO)
Portretul afaceristului care a cumpărat cea mai scumpă operă de artă din România (GALERIE FOTO)
Aproape 400 de joburi oferite la Bursa locurilor de muncă pentru studenţi
Organizatorii mizează că şi în anii trecuţi pe un număr mare de participanţi, mai ales că vremea se anunţă a fi una deosebit de frumoasă, iar baschetul ca şi sport în general, este foarte apreciat la Sibiu. „Competiţia se adresează în special tinerilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 20 de ani. Sunt cinci categorii de vârstă stabilite pentru ediţia din acest an”, spune Horaţiu Floca, de la CSU Sibiu, club care este principal organizator al evenimentului.
Premii în materiale sportive
Cei care mai vor să participe la eveniment se pot înscrie şi astăzi la sediul CSU Sibiu, din strada Rennes, numărul 2, pe baza copiei dupa cartea de identitate sau certificatul de naştere. Meciurile vor debuta mâine la ora 10.00.
Vor fi acordate premii ce constau în mingi de baschet, tricouri şi maieuri, festivalul fiind organizat cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Sibiu. Important de semnalat este şi faptul că la eveniment vor fi prezenţi mai mulţi baschetbalişti de la CSU Sibiu, printre care Ban, Dinu sau Crăciun, care de altfel vor şi susţine un meci demonstrativ.
La finalul competiţiei, va avea loc premierea tinerilor câştigători din fiecare categorie de vârstă.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!
Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu: