Cursuri intensive pentru sibienii întârziaţi
0Învaţă în rând cu copiii lor, acasă, şi o dată pe săptămână merg la aceeaşi şcoală. Deşi au aproape 40 de ani sunt ambiţioşi. Zeci de sibieni beneficiază de „A doua Şansă“.
Maria Peza are 32 de ani. Îşi doreşte o diplomă de absolvire a 10 clase pentru a se putea angaja. Nu a învăţat la timp, iar acum a venit vremea să recupereze. Ştie că dacă nu ai carte, puţine poţi reuşi în ziua de azi. Şi-a dat seama însă în ultimul ceas, dar e fericită că i s-a mai oferit o şansă.
„ Nu am putut continua, când mi-a fost timpul, pentru că provin dintr-o familie necăjită. Nu ne permiteam haine şi caiete pentru a continua şcoala. Am întrerupt la clasa a şaptea. Apoi m-am căsătorit, am trei copii acasă, şi am stat să îi cresc. Acum, că aveam şansa să facem cursurile acestea, m-am înscris. Sper ca apoi să îmi găsesc şi un loc de muncă, pentru că până acum nimeni nu mă angaja fără nicio diplomă“, spune Maria Peza. Ca ea sunt 15 cursanţi din satul sibian Nou, care s-au înscris în proiectul educaţional „A doua Şansă“. Ioana Zoltan, are 39 de ani. Şi ea studiază în cadrul aceluiaşi proiect, împreună cu soţul ei. Uneori merg pe rând la cursuri pentru a rămâne cineva acasă şi cu cei doi copii. „El merge mai mult la practică, eu la teorie. Vrem să luăm o diplomă şi să ne angajăm apoi, pentru că ni se dă de aici şi calificare. E foarte bine“, spune femeia.
Materii variate
Învaţă aici română, matematică, istorie, geografie, religie, engleză, dar fac şi mişcare la orele de educaţie fizică şi sunt iniţiaţi şi în tainele calculatorului. Au început cu alfabetul, adunarea şi scăderea, pentru că pentru mulţi dintre ei, habar nu aveau nici aceste lucruri. „Mulţi dintre ei sunt foarte conştiincioşi. Sunt două eleve extreme de silitoare, mai ceva decât elevii de la şcoala general. Dar sunt şi cu problem, mulţi care nu ştiau nici alfabetul, motiv pentru care am fost obligaţi să începem tocmai cu acesta“, spune Radu Bratu, dorirector al şcolii din satul sibian Nou. Acum, elevii se bucură pentru că mai au doar un an şi vor fi absolvenţi ai ciclului secundar superior, vor primi o diplomă şi se vor putea apoi angaja. Pentru că primesc şi atestat într-o meserie, respectiv în mecanică, mulţi dintre ei vor fi încadraţi la o firmă sibiană cu care şcoala dezvoltă un parteneriat.
Unităţi cu „A doua şansă“
În prezent, în judeţul Sibiu, programul „A doua şansă“ se desfăşoară în unităţile şcolare din localităţile Agnita, Biertan, Iacobeni, Hoghilag şi Nou, în care au fost înfiinţate atât clase primare, cât şi gimnaziale. Mai mult, proiectul pentru anul şcolar următor prevede, pe lângă unităţile în care programul se desfăşoară deja, înfiinţarea unei noi clase şi la Liceul Teoretic din Dumbrăveni.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro
Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos: