Cea mai serioasă studentă din Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Lucia Pîrvu
Ioana Lucia Pîrvu

Ioana Lucia Pîrvu este cel mai mare duşman al resemnării şi blazării. Studentă în anul II la Facultatea de Jurnalistică din Sibiu, Ioana lucrează pentru Crucea Roşie şi face muncă voluntară, totul pentru a învăţa cât mai multe şi a căpăta cât mai multă experienţă.

CITEŞTE ŞI:

Aproape 400 de joburi oferite la Bursa locurilor de muncă pentru studenţi

Ioana Lucia Pîrvu şi-a propus ca în momentul în care va termina studiile universitare să nu rămână la bucuria unei simple diplome, ci să aibă cât mai multe cunoştiinţe practice în domeniu. Pentru că studiază comunicarea şi relaţiile publice (CRP) la Universitatea „Lucian Blaga”, Ioana vrea ca peste doi ani să aibă deja experienţă în domeniu şi să poată porni la drum cu dreptul. Tocmai din aceste motive Ioana se implică în cât mai multe acţiuni care au legătură cu lumea publicităţii şi marketingului, chiar şi voluntar dacă asta îi aduce beneficii ulterioare, pe termen lung. Spre exemplu, în prezent este purtător de cuvânt al Crucii Roşii Sibiu, doar din bucuria de a putea promova o asemenea fundaţie de prestigiu.

Mai mult decât atât, după aproape un an de eforturi susţinute, Lucia şi colegii ei de la facultate au reuşit să înfiinţeze la Sibiu prima asociaţie a studenţilor în comunicare şi relaţii publice. Bineînţeles că Ioana este preşedinte-fondator. „Am muncit foarte mult la acest proiect, alături de colagii mei Adelline Dinu, Bogdan Voicu şi Ovidiu Cobzaru. Asociaţia se numeşte Prime Sibiu şi prin intermediul ei încercăm să facilităm cât de mult posibil accesul studenţilor de la CRP la informaţii adevărate şi utile, să creăm o punte de legătură între studenţi şi specialiştii din realaţiile publice, astfel încât studenţii să aibă posibilitatea să facă ceva practic şi să înveţe şi altceva decât li se predă la cursuri”, spune Ioana Lucia Pîrvu.
În cadrul Prime Sibiu Ioana are multe proiecte şi activităţi, organizând lunar întâlniri între studenţi şi profesionişti din domeniu şi pregătind în prezent o revistă dedicată celor interesaţi de relaţiile publice, de marketing şi de publicitate. „Domeniul acesta este unul foarte complex şi în general studenţii sunt destul de confuzi, mai ales când termină studiile, nu prea ştiu încotro să pornească. Noi vrem să învăţăm la facultate teoria şi pe urmă să o punem în practică. Eu una întotdeuna am căutat oportunităţi de a experimenta şi de a învăţa câte ceva nou, astfel încât la sfârşitul facultăţii să fiu mai sigură pe mine şi pe cunoştiinţele mele”, explică Ioana Lucia.

Legat de viitorul ei, Ioana nu crede că sunt prea multe lucruri de făcut în Sibiu şi îşi doreşte să lucreze în Bucureşti la o agenţie mare de PR. „În câţiva ani vreau să mă mut în Bucureşti. Şi din motive personale dar şi din motive profesionale. Marile agenţii, marile companii sunt în Bucureşti. În Sibiu, spre exemplu, nu există nicio agenţie de relaţii publice. Intenţionez să fac masterul în domeniu, la Bucureşti, şi cine ştie, poate peste ani şi ani, să am propria mea agenţie”, mai spune Ioana Lucia Pîrvu.

Ce-i place:
Ioana este o persoană activă şi timpul liber şi-l petrece alături de prieteni, ieşind în oraş. „Îmi place să merg la teatru, să ies cu prietenii la plimbare şi să merg la cinema, iubesc filmele de desene animate”, spune Ioana Lucia Pîrvu.

Ce nu-i place:
Ioanei nu-i plac oamenii blazaţi, care nu mai o motivaţie interioară serioasă pentru a face ceva cu pasiune. „Eu am tot timpul o atitudine pozitivă şi îmi place să fac cât mai multe, de accea nu îmi plac oamenii care nu se implică”, spune Ioana Lucia Pîrvu.

Cum ţi se pare munca la Crucea Roşie?
Foarte interesantă şi mă bucur foarte mult că am această posibilitate. Aş vrea să-i mulţumesc Cristinei Bîzu, coordonatorul Crucea Roşie Sibiu pentru şansa şi încrederea pe care mi-a oferit-o. Faptul că am întâlnit oameni ca ea, care  mi-au oferit oportunităţi de a învăţa lucruri noi, m-a ajutat enorm.

Ce filme de desene animate ai văzut recent? Care ţi-a plăcut?
Am văzut de curând „Rio” şi mi-a plăcut destul de mult. Am mai văzut „Hop” care mi s-a părut haios şi „Tangled” care iarăşi a fost amuzant.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite