1.068 de zile pe frontul de est. Mărturiile impresionante ale unui veteran de război

Generalul în rezervă Geratimusz Morar a ajuns la impresionanata vârstă de 96 de ani - Foto Ramona Găină

Generalul în rezervă Geratimusz Morar are 96 de ani, şi amintiri grele, care-l vor urmări cu siguranţă atât cât mai are de trăit.

În 1941, pe 22 iunie, tânărul Geratimusz pleca împreună cu ceilalţi membri ai batalionului 17 vânători de munte la un drum greu, care i-a schimbat definitiv viaţa. „Prima acţiune am avut-o în comuna Fundul Moldovei, după care ne-am îndreptat spre Basarabia. Am trecut prin oraşul Cernăuţi şi apoi prin comuna Ojeva unde s-au dat lupte grele, pierzând mulţi ofiţeri şi trupă. În această localitate am fost rănit la un picior, fiind internat la infirmerie 7 zile, după care am intrat din nou în luptă”, rememorează bărbatul. 

Drumul a continuat spre Ucraina şi apoi spre marea Azov. Ajunşi la Rostov, au primit ordin să intre în Crimeea pentru a „curăţi munţii de partizani”. Au luptat din greu, iar după ce au fost descoperite şi ocupate poziţiile unde se aflau partizanii au fost retraşi din munţi şi au ocupat poziţie de luptă pe litoralul Mării Negre. 

„Am primit apoi ordin să ne deplasăm spre oraşul Feodosia, unde în 28-31 decembrie 1941 ruşii au debarcat circa 6 divizii de infanterie, fapt ce a forţat trupele române şi aliate să se retragă 30 de kilometri. Ruşii au înaintat de Kerci până în Stari-Crim. Aici era un şant antitanc şi am ocupat poziţie de luptă. În această localitate am stat timp de o lună, timp în care am fost bombardaţi de pe vase de război de tunuri de calibru mare, focul începând la ora 2-3 şi ţinând aproximativ 6 ore, în fiecare noapte am stat sub ploaia de proiectile grele”, îşi aminteşte actualul veteran de război. 

În râul îngheţat, la temperaturi de minus 40 de grade

În anul 1942, în timpul ofensivei spre Kerci, au trecut peste un râu îngheţat unde nu exista pod. La jumătatea drumului, gheaţa s-au rupt şi au ajuns în apa, pe un ger cumplit, cu minus 40 de grade în termometre. Şi pentru că cea mai apropiată aşezare era la 40 de kilometri, s-a dezbrăcat de hainele ude şi a pracurs drumul învelit în pături, pe gerul de foc.

În martie 1942 vânătorii au fost retraşi din munţi, şi s-au pregătit apoi pentru bătălia cea mare, cucerirea fortăreţei Sevastopol. Luptele au durat din mai până în iulie 1942, iar amintirile de aicidor şi acum. Încercuit împreună cu încă 3 camarzi, s-au ascuns pe firul unui râu şi o săptămână au mâncat doar frunze de alun. În acelaţi 1942, dar în septembrie au primit ordin să treacă marea şi să ocupe poziţie de luptă în munţii Caucaz, unde au stat până în august 1943. 

„În această perioadă am fost rănit la cap de o schije, iar grupul de comandă al unităţii a fost nimicit de un proiectil de mare calibru. Unitatea a rămas fără grup de comandă, s-au adus alţi comandanţi iar în septembrie 1943 a început retragerea din Caucaz. 

În zilele de 24-30 octombrie 1943 s-au dat lupte grele producându-se mari pierderi atât în armata română cât şi în cea germană. Trupele sovietice erau blindate, cu tancuri şi tunuri grele, inclusiv Katiuşe, iar armata română lupta fără a fi motorizată, cu excepţia unei divizii blindate germane. Lupta a fost foarte aprigă, românii împreună cu nemţii au rupt frontul dinspre marea Azov în trei puncte, dar în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 1943 am fost încercuiţi de trupele sovietice. O parte din unităţile române au fost nimicite iar alte unităţi au fost prinse şi trimise în lagăre”, povesteşte generalul Morar. 

Supravieţuitor pe mare, într-o mare de morţi

Însă cel mai greu moment din anii grei de război a fost cu siguranţă cel de la jumătatea lunii mai 1944. Pe 13 mai, unitatea a fost îmbarcată pe vapoare, împreună cu alte unităţi care erau în Crimeea. 14 vase cu câte 1.200-1.400 de soldaţi fiecare au plecat din Portul Sevastopol sub camuflaj de ceaţă artificială. 

„Pe vapor am luat numai sacul de merinde şi arma. Am călătorit toată noaptea. Duminică 14 mai 1944, pe la ora 12:00, am auzit un observator antiaerian raportând comandantului că vin şase avioane, aaza celor 14 vase fiind asigurată de nemţi cu 28 de tunuri antiaeriene. S-a dat comandă de tragere, avioanele s-au împrăştiat, după care au apărut şi au mitraliat tot ce era pe puntea vaselor. 

Au făcut sute de morţi, atacul a durat 10-12 minute, după care avioanele s-au retras. După o oră, au apărut din  nou 5 avioane, iar acestea au venit cu torpile magnetice şi în câteva minute au scufundat 11 vase, 2 vase au rămas neatinse şi unul a fost grav avariat, iar pe acesta eram şi eu. 

Salvarea mea a fost că la plecarea din portul Sevastopol am luat o cameră de autoturism pe care am băgat-o în loc de pâine în sacul de merinde. În dimineaţa zilei de 14 mai 1944 am coborât în camera de motoare şi am umflat camera după care am venit din nou pe puntea vasului. Vasul era bulgăresc, dar torpila n-a explodat şi a făcut numai o ruptură pe unde a început să intre apă şi să se creeze panică printre ostaşi. 

După ce am observat că apa intră cu presiune pe vapor şi că acesta se va scufunda în câteva minute pe propria răspundere m-am dezbrăcat şi am intrat în camera de cauciuc apoi am sărit în mare şi m-am îndepărtat cât am putut pentru a nu mă trage după vas golul de aer. 

Cele două vase neatinse şi-au continuat drumul neştiind ce se întâmplă cu noi. Am rămas pe mare peste 30 de persoane. Apa era rece ca în luna mai. Am stat toată noaptea de duminică spre luni şi mă luptam cu viaţa şi cu moartea. Luni când s-a făcut ziua şi a răsărit din nou soarele peste noi rămăseseră doar 5 persoane. Pe la ora 11:00 – 12:00 au venit două hidroaviaone care ne-au lăsat scara de frânghie cu care am fost salvaţi”, rememorează generalul Morar cel mai crunt moment din anii de luptă. 

Generalul (r) Geratimusz Morar a împlinit pe 15 octombrie anul trecut 96 de ani. Este preşedinte al filialei Sibiu a Asociaţiei Veteranilor de Război şi, privindu-l şi stând de vorbă, în biroul de la etajul 2 al Cercului Militar, nu-i dai nici pe departe anii, văzându-l cât e de activ, de hotărât şi de implicat în ceea ce face. A fost încorporat în vânători de munte pe 15 martie 1938 şi a fost lăsat la vatră în 29 octombrie 1944. A fost căsătorit, însă nu are copii.