Tratamente naturiste brevetate în Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi fraţi sătmăreni au brevetate 14 suplimente alimentare naturiste, după o muncă de  17 ani. Roman Mureşan, fost electronist, lucrează împreună cu fratele său, Nicolae, la aceşti adjuvanţi de peste 17 ani.

Nu mai puţin de 12 suplimente alimenatre naturiste ale celor doi sunt pentru consum uman şi tratează cu succes afecţiuni precum cele ale ficatului, diabetul, potenţa scăzută, hemoroizii, infecţiile urinare, acneele, herpesul şi inflamaţiile.

Nu puţine sunt cazurile în care bolnavi grav s-au pus pe picioare în urma tratamentelor. Totul se pune pe seama unei extracţii foarte speciale din plante, o pulbere albă de mare puritate înregistrată sub numele „Naturastim" şi care intră în componenţa tuturor celor 14 suplimente alimentare naturiste. Această pulbere are două calităţi: este imunomodulatoare şi hepatoprotectoare.

Substanţa a fost cercetată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Chimico-Farmaceutică acum 16 ani, moment în care i s-au confirmat calităţile de imunomodulator, regenerator hepatic şi cu efect puternic asupra potenţei şi fertilităţii.  Singura problemă o reprezintă faptul că plantele din care se extrage substanţa sunt foarte rare şi se recoltează doar de două ori pe an.

Tratează cu succes hepatitele

Cele mai semnificative progrese au fost observate la bolnavii de hepatită şi de ciroze. „Am avut multe cazuri în care starea bolnavului s-a îmbunătăţit simţitor. Bolnavii de hepatită C trebuie să aştepte chiar şi un an după tratamentul decontat de stat. Noi am reuşit să ţinem foarte bine sub control bolnavul, iar într-un procentaj foarte ridicat am observat progrese simţitoare. Practic, după ce le-am dat tratamentul se observa cum organismul lor începea să lupte cu virusul", spune Roman Mureşan.

Şi în cazul poliartritelor reumatoide s-au observat schimbări radicale. Unul dintre cazurile de succes este al doamnei Maksai, din satul Dorolţ. Femeia era ţintuită la pat din cauza acestei afecţiuni, iar în urma tratamentului cu Naturastim şi-a revenit complet. „Chiar şi unele loturi sportive cum ar fi LPS-ul din Satu Mare folosesc produsele noastre, iar antrenorii susţin că acestea au efecte benefice asupra jucătorilor", mai spune Roman Mureşan.

„Leacurile naturiste funcţionează în multe din cazurile virozelor. În special ceaiurile au un efect benefic, iar dacă eşti perseverent şi tratamentul este de lungă durată acestea îşi fac efectul. Personal, folosesc asemenea produse", spune Agneta Lung, medic de familie sătmărean.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite