De-astea n-o făcut nici Hitler…Revista presei
0Presa locală de azi scrie despre un sătmărean care a aruncat la gunoi zeci de cărţi de specialitate iar un cetăţean le-a descoperit într-un container din spatele unui bloc şi despre Satu Mare, un oraş al contrastelor.
Site-ul satumareonline scrie despre cum un cititor fidel a trimis redacţiei nişte fotografii cu cărţi de specialitate aruncate într-un container. În spatele unui bloc din Centrul Nou a găsit sute de cărţi aruncate la gunoi, cărţi de specialitate şi opere ale literaturii universale.
Volumele sunt vechi şi au făcut parte, probabil, din biblioteca unor oameni care au apreciat adevăratele valori umane, spre deosebire de cocalarul care, după un scenariu imaginat de noi, a moştenit sau a cumpărat, oricum termenul potrivit este „a pus labele” pe modestul lor apartament şi, neştiind ce-s hârţoagele astea, le-a aruncat la tomberon.
Credem că nimic nu ilustrează mai bine halul în care a ajuns societatea noastră, iar Hitler, care avea ca hobby arderea cărţilor „jidoveşti” incomode, ar ţopăi acum de bucurie. La fel de satisfăcut ar fi ministrul său responsabil cu propaganda, Goebbels, care ducea mâna la pistol de fiecare dată când auzea cuvântul „cultură”.
Noroc cu alţi sătmăreni, care cu siguranţă nu-şi permit un „Beamveu” adus din Germania de Csabi de la SC Auto Bonto SRL din Ciuperceni, dar care, asumându-şi imaginea de boschetari ce cotrobăie prin tomberoane, au salvat o bună parte a acestor volume.
Cineva să-i explice, totuşi, cocalarului că o carte nu e un „Aifon” furat din Franţa şi care poate fi aruncat atunci când Ghiţa-l nost’ din Saint-Denis „rezolvă” unul nou.
Oraşul contrastelor
Pentru orice oraş ai cărui edili doresc ca urbea pe care o păstoresc să se bucure de aprecierile celor aflaţi pentru prima dată în vizită, intrările propriu zise, Gara şi - după caz - Aeroportul, respectiv centrul, reprezintă o veritabilă carte de vizită. Dacă în privinţa porţilor de intrare în oraş speranţa ca vizitatorii ar putea cădea în extaz este mai slabă chiar decât luminiţa de la capătul tunelului crizei economice actuale, la fel ca şi cetăţenii multor oraşe din România, unde, pe lângă centrul istoric a fost construit şi câte un centru civic - de cele mai multe ori cenuşiu şi de prost gust - sătmărenii au ocazia să iasă basma curată în faţa vizitatorilor care pot să-şi exprime aprecierile sau dezaprobarea pe două planuri: vizitând ambele centre ale oraşului, cel nou şi cel vechi, scrie Gazeta de Nord Vest.