Satu Mare ar putea deveni „Oraşul Reciclării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eco- Rom Ambalaje a pus la dispoziţia judeţelor înscrise în competiţie circa 7.500 de containere   FOTO   primarieclujnapoca.ro
Eco- Rom Ambalaje a pus la dispoziţia judeţelor înscrise în competiţie circa 7.500 de containere   FOTO   primarieclujnapoca.ro

Joi, 28 februarie, cele 20 de locaţii-cheie înrolate în lupta pentru titlul de „Oraşul Reciclarii” vor lasa „armele” jos. Satu Mare s-a înrolat, alături de alte 19 judeţe, pe frontul deschis la 1 septembrie şi luptă pentru a câştiga marele premiu.

Localitatea victorioasă va primi titlul de ,,Oraşul Reciclării” şi marele premiu: o zonă de picnic complet amenajată pentru relaxarea trupelor ostenite. Zona de picnic va fi implementată în primul trimestru al anului viitor şi va fi un spaţiu inedit, realizat în totalitate din module de paleţi din lemn: locurile de relaxare, mesele, suporturile pentru biciclete, grătarele, ecranul de proiectat filme, zonele de iluminat, toate elementele se încadrează perfect în cadrul natural, fiind totodată extrem de practice pentru activităţile de recreere în aer liber. Potrivit consilierului din cadrul Primăriei, Istvan Dorca, Satu Mare are toate şansele de a câştiga acest premiu. „Din discuţiile pe care le-am avut cu reprezentanţii Eco Rom Ambalaje, oraşul nostru se încadrează printre primele judeţe eligibile de a câştiga marele premiu“, a declarat acesta.

În cele 20 de locaţii-cheie înrolate la luptă populaţia are acces la serviciile de colectare selectivă a deşeurilor prin cele peste 7.500 de containere speciale pentru plastic-metal, hârtie şi sticlă, puse la dispoziţie de Eco-Rom Ambalaje.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite