Peste 1.000 de prichindei din Satu Mare învaţă de la poliţişti regulile de circulaţie şi importanţa respectării lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prichindeii de la Grădiniţa "Draga mea" au participat deja la aceste activităţi
Prichindeii de la Grădiniţa "Draga mea" au participat deja la aceste activităţi

Până în luna martie a acestui an peste 1000 de preşcolari şi şcolari mici din judeţul Satu Mare vor participa la activităţi de educaţie rutieră, susţinute de poliţiştii sătmăreni în cadrul unui proiect care le va permite acestora să înveţe regulile de circulaţie.

 “Educaţia rutieră ,începând cu cele mai mici vârste, este o prioritate pentru poliţiştii sătmăreni. Acesta este şi motivul pentru care Poliţia încurajează orice formă de a transmite copiilor informaţii utile privind circulaţia rutieră”, spune purtătorul de cuvânt aş IPJ Satu Mare.

În spiritul acestei idei IPJ Satu Mare susţine şi se alătură un proiect privat iniţiat de Caravana Anima, ce presupune organizarea unor spectacole interactive în grădiniţele din municipiul Satu Mare dar şi din alte localităţi ale judeţului, precum şi în şcoli din mediul rural, la clasele primare. Spectacolul Pieton pe strada copilăriei este susţinut în parteneriat cu Poliţia, prima reprezentaţie având loc la Grădiniţa Draga Mea din municipiul Satu Mare în data de 23 ianuarie. Peste 100 de copii au învăţat despre regulile de circulaţie, importanţa respectării acestora, rolul poliţistului rutier, prin cântec şi activităţi ludice interactive, dar şi din intervenţiile poliţistului adevărat, prezent la cele două spectacole organizate.

proiect politia sm

Activitatea a fost primită cu interes şi emoţie de copii, dar şi de educatoarele grădiniţei care au apreciat în mod deosebit calitatea deosebită a spectacolului, cât şi informaţiile transmise pe înţelesul copiilor.

Până în luna martie a acestui an peste 1000 de preşcolari şi şcolari mici vor participa la aceste activităţi de educaţie rutieră.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite