Copiii din casele de copii din judeţ au primit cadou de ziua lor o petrecere
0Peste 300 de copii au fost prezenţi la Taberele Şcolare, acolo unde fundaţia Maria le-a pregătit o zi plină de distracţie şi activităţi relaxante, dar şi cadouri şi un tort uriaş.
O zi de mai mare sărbătoare pentru copii decât 1 Iunie, Ziua Internaţională a copilului nu există, mai ales când această zi este una plină de activităţi, distracţie, surprize şi cadouri. Şi cu ocazia acestei zile nu sunt uitaţi nici copiii care nu au un loc căruia să îi spună „casă” şi nici părinţi care să îi înveţe despre ce înseamnă o zi dedicată lor. Fundaţia Maria s-a gândit pentru al doilea an consecutiv la copiii mai puţin norocoşi şi le-ar organizat o zi plină de surprize.
„Suntem la a doua ediţie a campaniei „Zâmbete în insula de bucurie”, organizată de Fundaţia Maria – Radio Transilvania şi partenerii din acest an, DGASPC, ISU Somes Satu Mare, Poliţia de Frontieră, IJJ şi DJTS. Toţi au contrbuit ca peste 300 de copii să primească în dar o petrecere de ZiUA Internaţională a Copilului, inclusiv un moment artistic. ”, a declarat Otilia Matioc, organizator.

„Peste 300 de copiii instituţionalizaţi în case de tip familiail, în centre de plasament, Hurezu, Halmeu, casele de tip familial din Berindani, Oar, Borleşti, Satu Mare, atât cu handicap câtşi fără hanicap, sunt aici, împreună.Şi noi, colegii din DGASPC, din aparatul propriu, ne-am mobilizat şi am venit împreună cu copiii,tocmai în ideea de a petrece împreună cu copiii, această zi, una de sărbătoare. ”, declară Mariana Dragoş, director DGASPC
Cei mici au parte de o zi de relaxare, de distracţie şi de voie bună. Cu păturile întinse la soare, ei au parte de o atmosferă de picnic, cei dornici putând să participe şi la diverse activităţi specifice. Organizatorii au pregătit pentru ei şi diferite concursuri, cum ar fi cel de miss, dar şi momente dulci, respectiv un tort imens, care să ajungă la toată lumea.