Actorul român fenomenal care a urcat pe scenă după ce a eşuat în minerit: „Am rămas orfan la 11 ani, după ce tatăl meu a murit într-o explozie“

De 40 de ani, Carol Erdos este nelipsit de pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare, unde a ajuns întâmplător, după un accident pe care l-a suferit în tinereţe în adâncul minei de cărbune de la Petrila. De atunci, însă, a devenit unul dintre cei mai apreciaţi actori din zonă, dar şi un maestru ai cărui discipoli au ajuns departe: la Londra şi chiar la Hollywood.

Cu părul nins şi barba albă, ca un veşnic Moş Crăciun, Carol Erdos bucură publicul Teatrului de Nord din Satu Mare cu fiecare apariţie pe scenă, de aproape jumătate de secol. A jucat peste 150 de roluri principale, iar timp de 15 ani a condus chiar destinele Teatrului de Nord. Dar la teatru a ajuns întâmplător, din pasiune şi datorită talentului înnăscut.

„Dascălul de matematică mi-a schimbat cursul vieţii“

„Eram fiul unei familii de mineri, rămas orfan la 11 ani, după ce tatăl meu a murit într-o explozie. Era miner experimentat şi era şi în echipele de salvatori, iar în ianuarie 1963 a sunat sirena de foc. Tata a sărit direct în haine şi a plecat, dar a plecat definitiv. Pentru mine, copil de 11 ani a fost o lovitură, pentru că am simţit o maturizare bruscă. Eram în clasa a V-a şi, din exuberantul care eram, am ajuns foarte retras. Am terminat generala vrând iniţial să mă duc la un liceu pedagogic în Deva, care tocmai se desfiinţase, aşa că am dat admitere şi am intrat la profil real, deşi nu îmi plăcea matematica“, îşi începe povestea Carol Erdos.  

În liceu a avut, însă, primul contact cu scena, dar într-un mod mai mult decât amatoricesc, la câteva concursuri de recitări şi interpretări, unde a fost şi apreciat de către juriu şi răsplătit. Totuşi, nu teatrul, ci muzica l-a atras atunci mai mult şi a făcut parte dintr-o formaţie rock cu câţiva colegi, care mai apoi, sub presiunea clasei a XII-a s-a desfiinţat. Doar unul dintre membrii formaţiei a făcut performanţă în acest domeniu şi a ajuns toboşarul trupei Phoenix.

„Dascălul de matematică, Dărăbanţ, mi-a schimbat cursul vieţii, după terminarea liceului, trântindu-mă la o admitere la inginerie de mină şi mi-a spus că nu am ce căuta acolo, că nu vrea să omor oameni pentru că nu ştiu matematică. După aceea, m-am dus la Târgu Mureş să dau admitere la Facultatea de Română şi Istorie, pentru că eu doream să mă fac dascăl. La proba scrisă la istorie am luat cam 8.70. Dar la oral, am dat peste un tovarăş profesor care, după ce am tras biletul, i-a spus colegului său de comisie: «Uită-te, mă! Cum o să predea ăsta, pe care îl cheamă Erdos, istoria României?!». În momentul ăla, am pus biletul pe masă şi am plecat acasă“, mai povesteşte actorul.

Sfârşitul „carierei“ de miner

Urmând cursul normal al vremurilor, a fost luat în armată, un an şi patru luni la infanterie rachete, iar odată întors din armată în Petrila, singura activitate care i-a rămas de făcut pentru a avea un venit a fost mineritul. S-a angajat la mină, în echipa unui văr, dar soarta îi pregătise altceva. După un an şi opt luni de mină, a suferit un accident: a căzut de pe o scară, de la o înălţime de 30 de metri, accident care i-a adus sfârşitul „carierei“ de miner. 

„Dumnezeu nu stă degeaba. Întrebând în oraş unde e de lucru, un vecin mi-a spus că fostul meu profesor de română, domnul David, a ajuns directorul teatrului din Petroşani. Am cerut voie să mă duc la domnul director, iar când m-a văzut, i-am spus că nu mai pot să lucrez în mină şi i-am cerut de lucru. «Măi băiete, aici sunt actori profesonişti», mi-a răspuns el. I-am cerut orice post: să mătur, să tai, să fac orice. A vorbit cu directoarea adjunctă şi aveau un post de pompier. Am acceptat postul de pompier, care presupunea să mai stau şi la poartă. Apoi, după două luni, am făcut şi pe lăcătuşul, şi pe maşinistul, am fost şi impresar. Ultima am învăţat-o de la un evreu“, îşi aminteşte Carol Erdos.

De altfel, el se considera un joker al teatrului, bun pe orice post, şi recunoscător pentru orice i se dădea de lucru. Destinul avea să i se schimbe, însă, odată cu venirea la teatrul din Petroşani a maestrului Ion Olteanu, care ajunsese acolo ca să pună în scenă piesa „Vlaicu Vodă“. Între portarul-pompier Carol Erdos şi maestrul Olteanu s-a creat o legătură, tânărul Erdos i-a mărturisit regizorului că este pasionat de scenă, aşa că într-o seară, a fost chemat la o probă de recitare de maestru. La scurt timp a urmat o perioadă de pregătire şi un prim rol, chiar un rol principal, în piesa „Vlaicu Vodă“.

„După trei săptămâni de pregătire, maestrul Olteanu mi-a spus că din următoarea zi voi interpreta rolul lui Pala din «Vlaicu Vodă». Era un rol principal, servitorul doamnei Clara. Când s-a afişat la avizier că eu voi interpreta rolul lui Pala, actriţa care o juca pe doamna Clara a sărit în sus că nu joacă cu portarul. Până la minister s-a dus să îl reclame pe Olteanu că a pus pompierul pe scenă. Până la Bucureşti am ajuns cu piesa, şi am căzut în ochii celui mai temut critic de teatru de atunci, domnul Silvestru, care mi-a dedicat o jumătate de articol în revista «Teatru». Bine, el nu ştia că eu nu am terminat şcoala. Consecinţa articolului a fost că a doua zi măturam curtea, care era cât jumătate de stadion, de trei ori, din cauza directoarei adjuncte, care nu mă suporta“, rememorează actorul.

Al patrulea la admitere la Bucureşti

Până să se înscrie şi la cursurile unei şcoli profesioniste de teatru, a mai jucat un rol principal: în piesa „Este vinovată Corina?“, de Laurenţiu Fulga. Imediat după această piesă, regizorul Olteanu, care îl urcase pe scenă, l-a convins să meargă la Bucureşti să dea admitere, pe care a luat-o de pe poziţia a patra, din 750 de băieţi care îşi doreau să acceadă la acele cursuri.

De atunci au urmat mai bine de 150 de roluri principale pe diferite scene din ţară, dar cele mai multe – pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare, unde a ajuns în 1977. Din cei 40 de ani de activitate la Satu Mare, 15 ani a condus destinele teatrului, iar cea mai mare recompensă o consideră recunoştinţa publicului. „Supărare pe teatru, pe spectatori, nu am avut niciodată. Toată cariera am luptat să ajut să facem ca teatrul să fie de calitate, iar publicul, în număr cât mai mare în săli. Niciodată nu m-am pus în prim-plan“, afirmă Carol Erdos.

Deşi are 66 de ani de viaţă, se simte încă tânăr şi rezonează foarte bine cu tinerii actori. Apreciază generaţia tânără de actori, dar nu apreciază în mod deosebit noul stil de a juca, cel plin de obscenităţi. De altfel, el ţine bine pasul cu noile generaţii şi prin faptul că le predă ore de teatru şi de dicţie tinerilor care doresc să îmbrăţişeze această carieră. „Asta e o pasiunea de-ale mele. Am 18 actori ieşiţi din mâna mea, sunt mândru de ei. Am două actriţe din Satu Mare, la Hollywood, trei actriţe la Londra şi un băiat care e realizator şi producător de televiziune la Londra şi alţi actori în ţară. Cred că sunt bogat, mai bogat ca oricine“, se mândreşte actorul.