TIME OUT: Capitala muzicii electronice se mută la Reşiţa
0
Şase dintre cei mai cunoscuţi DJ-ei ai momentului vor mixa pentru publicul reşiţean. Pentru prima oară la reşiţa vor răsuna ritmuri de funk, funky house, funky break, chicago house, drum and bass sau jackin. Reşiţenii care sunt fani ai acestor genuri musicale nu mai trebuie să meargă la Timişoara pentru a-şi asculta DJ-eii favoriţi.
Evenimentul care va avea loc mâine seară de la ora 22 şi 27 de minute este o premieră pentru reşiţeni. Locaţia aleasă este total neconvenţională. Pentru că muzica care va fi mixată pe platanele celor şase DJ-ei permite, petrecerea se va ţine într-un subsol de clădire neamenajat şi necomercial. “ Urban Groove Experience” îi va aduce în faţa reşiţenilor care vor fi prezenţi la eveniment pe Rene Ban, Mircea Matei, DJ K-Lu, DJ Kuky, DJ Slot sau Vali Florea. Evenimentul este organizat de un reşiţean care este DJ de ani buni şi care a mixat în cluburi renumite din Bucureşti şi Timişoara. “ Motivul pentru care organizez acasă un astfel de eveniment este destul de simplu. Am văzut foarte mult public reşiţean la Timişoara la astfel de petreceri. Merită să fac o încercare. Va fi o altfel de petecere pentru finalul de săptămână. Vom avea sunet (7000 waţi), lumini şi visuals”, a explicat DJ Kuky, organizatorul “ Urban Groove Experience”. Cei care vor o noapte de neuitat trebuie să ajungă pe strada Traian Lalescu numărul 17, la subsol, în imediata apropiere a Direcţiei de Muncă.
Dj-ii vor putea fi ascultaţi de la ora 22.30, iar intrarea în subsol se va face de la ora 22.27. Cei care se vor grăbi să ajungă vor plăti un bilet de intrare în valoare de 7 lei. De la ora 23.32 de minute preţul unui bilet va fi de 10 lei. Evenimentul inedit va atrage publicul resiţean.” Sunt un fan funky house şi funky break. Mă bucur că în sfărşit şi la Reşiţa va avea loc un astfel de eveniment”, spune reşiţeanul Dan Dragomir.
Recomandări petru acest sfârşit de săptămână
Vineri
Party în cluburi
Tinerii care nu vor un final de săptămână liniştit, pot să profite şi în această seară de ofertele cluburilor din oraş. Petrecerea care are loc în acestă seară la Kaos Klub va începe la ora 22.00 şi va ţine până la orele dimineţii. Aici sunt aşteptaţii fanii muzicii retro, iar intrarea costă 5 lei. În Club Hypnotic va mixa DJ Rose, rezident Club Bali din Oradea, iar animatoarele vor incendia atmosfera. Intrarea este liberă până la ora 24.00, iar după această oră costă doar cinci lei. Tot în această seară la Déjà vu are loc petecerea “Căsătoreşte-te în direct”, destinată îndrăgostiţilor. Intrarea este liberă.
Sâmbată
Dragobete Party
Sărbătoarea autohtonă a iubirii, Dragobetele, scoate tinerii în cluburi. Unul dintre localurile de acest gen care are pregătiite multe surprize pentru îndrăgostiţi este Clubul Hypnotic. Dragobete Party va începe la ora 23.00. Cei care vor să se distreze şi să admire animatoarele din club plătesc un bilet de intrare de 5 lei. Rezervările se pot face al numărul de telefon 0757101111. Tinerii care ajung sâmbătă după ora 22.00 La Déjà Vu sunt invitaţi să participle la Best Hits Party. Intrarea este liberă.
Duminică
Balul Primăverii
Reşiţenii care sunt dispuşi să petreacă duminică seara, pentru a începe cu multă veselie o nouă săptămână, pot să participle la Balul Primăverii care are loc la Restaurantul Capitol. Distracţia va începe la ora 20.00, iar cei care participă plătesc suma de 25 de lei pentru un meniu format din gustare rece şi friptură cu garnitură. Atmosfera va fi întreţinută de actorul reşiţean Dan Mirea şi de formaţia cântăreţei de muzică popular Dorina Blidaru. Participanţii vor putea căştiga diverse obiecte la tombolă, dar pot admira şi tinerele care vor lupta pentru titlul de “Miss Primăvara”.
Unde mai pot reşiţenii să se distreze
Distracţie în PUB
Trupa Road Band din Reşiţa paote fi ascultată în Irish Pub-ul din Bocşa. Trupa va concerta life, iar petrecerea va fi organizetă sâmbătă de la ora 21.00. Cei care doresc să particepe la eveniment nu trebuie să plătească bilet de intrare.
Vizită la ZOO
Reşiţenii care vor să petreacă o oră în aer liber pot să meargă la grădina zoologică din Reşiţa. Intrarea costă 1 leu pentru copii şi 2,5 lei pentru adulţi. Grădina zoologică este deschisă până la orele 16.00.
Garderobă nouă
Domnişoarele care doresc să-şi reînnoiască garderobao pot face la preţuri avantajoase. Cu cel mult 200 de lei poate fi cumpărată o ţinută aproape completă din mall-ul din centrul oraşului.
Seară de teatru
Actorii Teatrului de Vest din Reşiţa vor interpreta, duminică de la ora 19.00, piesa “ Bătrîna şi Hoţul”. Din distribuţie fac parte actorii Florin Ruicu, Iustina Prisăcaru şi Marius Tudor. Biletele costă între 7 şi 10 lei.