VIDEO Ziua Independenţei României, marcată şi la Râmnicu Vâlcea. Autorităţile nu au uitat nici de Ziua Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Independenţei României a fost marcată şi la Râmnicu Vâlcea printr-un ceremonial militar şi religios. Pentru că astăzi se sărbătoreşte şi Ziua Europei, în faţa Prefecturii Vâlcea a fost arborat  steagul Uniunii Europene.

Astăzi de împlinesc 137 de ani de când românii au scăpat de sub jugul otoman, în urma războiului din 1877. Cu această ocazia, la Monumentul Independenţei din Râmnicu Vâlcea a avut loc un ceremonial religios, de comemorare a celor care şi-au dat viaţa pentru pe câmpul de luptă. Cei prezenţi la eveniment, de la reprezentantul  guvernului în teritoriu până la politicieni, au depus apoi coroane de flori. Autorităţile vâlcene au marcat astăzi şi Ziua Europei prin arborarea steagului Uniunii Europene pe platoul din faţa Prefecturii. În 1985, Consiliul European a declarat 9 mai Ziua Europei. România a aderat la U.E. în ianuarie 2007.

Manifestările dedicate zilei de 9 mai s-au încheiat, la Râmnicu Vâlcea, cu defilarea gărzii de onoare.

image
image
Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite