VIDEO Povestea rapsodului care ştie să cânte la 20 de instrumente de suflat. De ce este supranumit „Paganini al drâmbei“

Marin Mitroescu s-a născut în 1950, în comuna Zătreni, judeţul Vâlcea. De mic, graţie rapsozilor populari din satul natal, a început să iubească folclorul şi să fie fascinat de geniul creator în confecţionarea unor inedite instrumente de suflat prin care ţăranul obişnuia să-şi exprime bucuria şi jalea, încrederea şi deznădejdea, curajul şi spaima. Aşa a ajuns să colecţioneze peste 20 de instrumente de suflat la care cântă din plăcere.

Marin Mitroescu susţine că deşi originile drâmbei se pierd în negurile vremii este singurul român care a reuşit să cânte Hora Unirii la acest instrument de suflat. 

O singură persoană, recunoaşte nea Marin, îl întrece - şi acela este fiul celui care i-a confecţionat instrumentele, băiatul minune care la numai 4 ani a fost invitat de Papa Ioan Paul al II-lea, la Vatican, pentru aprinderea bradului de Crăciun şi care a cântat tuturor preşedinţilor post-decembrişti – Geani Busnea. Tatăl acestuia, Teodor Busnea, pe lângă talentul de a cânta la o serie de instrumente de suflat, le şi confecţiona.

Pe cei doi – nea Mărin şi Geani - îi leagă nu doar multitudinea de instrumente pe care le deţin, şi faptul că au fost confecţionate de aceeaşi persoană, dar şi dragostea pentru muzică. Numai că, dacă în cazul copilului-minune harul se împleteşte cu mii de ore de studiu, la nea Mărin vorbim doar de talent nativ, rămas la rang de hobby.

Asta nu l-a împiedicat pe poliinstrumentistul amator din Râmnicu Vâlcea să-şi facă o carieră care nu are nimic de-a face cu muzica sau pasiunea lui pentru domeniul artistic. Timp de aproape 3 decenii a lucrat în cercetare, cei mai mulţi la fosta Uzină de Apă Grea din Râmnicu Vâlcea, acum cunoscută sub denumirea de Institutul de Criogenie şi Separare a Izotopilor, de unde a şi ieşit la pensie.

Trei decenii a lucrat în cercetare

„În cartea de muncă sunt trecut compresorist, dar eu trebuia să supraveghez instalaţiile să funcţioneze în parametrii normali. Un singur necaz dacă s-ar fi întâmplat, întreaga uzină ar fi fost afectată”, îşi aminteşte cu nostalgie artistul vâlcean. A absolvit Şcoala Profesională de Petrol şi Chimie de la Târgovişte.

„Mama mi-a pus la ursitori, sub cap, un fluieraş, mulţi nu cred în astfel de lucruri, dar la mine bag de seamă că a funcţionat” , încearcă să găsească o explicaţie pentru pasiunea sa nea Mărin.

„Pasiunea pentru instrumentele de suflat o am din copilărie. Bunicul din partea tatălui meu cânta la caval şi la muzicuţă”, spune omul în a cărui colecţie găsim: drâmbă, carabă, tâlv, tiugă, muzicuţă, nai, ocarină, fluier ş.a.

În urmă cu trei ani, a cântat şi la emisiunea „Românii au talent”, dar experinţa, deşi a obţinut aprecierea a doi dintre membri de la masa juriului, i-a lăsat un gust amar: „Andra a confundat melodia pe care o cântam şi a crezut că am falsat”, ne explică vâlceanul care consideră că talentul său nu a fost apreciat la adevărata valoare, cu atât mai mult cu cât nu are studii de profil, totul se bazează doar pe ureche şi dragostea pentru muzică.

Concert ad-hoc în aeroport, la drâmbă, ca să demonstreze că nu are arme albe

De-a lungul anilor, a avut parte şi de aventuri datorită pasiunii sale. Spre exemplu, ca să demonstreze că nu transportă arme albe pe post de instrumente, a ţinut un concert ad-hoc în aeroport.

„Înainte să plec în srăinătate, m-a avertizat cineva că este posibil să am probleme cu unul din instrumentele mele, cu drâmba, care poate fi considerată armă albă, eu luându-mi instrumentele ca bagaj de mână. Pus în gardă, am luat o adeverinţă de rapsod popular, de la Centrul de Creaţie, ca să explic prezenţa fiecărui instrument. Iar pe aeroport, m-am dus direct la cei de la pază şi i-am pus în gardă. Când au văzut drâmba, de curiozitate mai degrabă, decât de teamă, şeful Pazei m-a pus să cânt la drâmbă. Apoi mi-a spus că nu e cazul să-mi fac probleme. Nici doamnele de la Control nu m-au verificat, căci fuseseră martore la spectacolul oferit”.

La Revoluţie, tâlvurile confundate cu bombe

O altă întâmplare hazlie s-a petrecut la Revoluţie. „Obişnuiam să-mi iau cu mine instrumentele, la serviciu, că la bloc nu puteam exersa. Am fost opriţi de militari, la un control, în trafic, căutau terorişti. Erau nişte soldaţi la termen care, când mi-au văzut tâlvurile, au crezut că sunt bombe. Au dat să mă aresteze şi pe mine m-a bufnit râsul de comicul situaţiei. Le-am explicat că sunt instrumente de cântat, au râs şi colegii mei, iar situaţia care risca să devină serioasă s-a rezolvat abia când a venit un ofiţer care m-a pus să cânt. A fost râsul de pe lume”, mai spune rapsodul amator care a fost invitat să cânte în urmă cu câţiva ani şi la Sala Dalles, din Bucureşti, de către formaţia Balkan.

„Paganini al drâmbei”, poliinstrumentistul din Vâlcea care colecţionează şi cântă la peste 20 de instrumente de suflat de mai bine de jumătate de secol

Pasiune din copilărie, deprinsă la clăci

„Tata se trage din aceeaşi localitate în care s-a născut Maria Ciobanu. Pe bunic însă îl moştenesc eu. Înainte, noi românii eram mai uniţi. Se organizau tot felul de şezători, clăci, în cadrul cărora ne ajutam unii pe ceilalţi, munceam, dar ne şi distram – se încingeau hore, se cânta, fiecare la ce ştia. În zona noastră, drâmba era specifică. Atunci am prins drag de instrumentele de suflat”, rememorează nea Marin zilele de început ale pasiunii sale. 

„Printre cei care cântau acolo la noi, la Zătreni, existau muzicanţi extraordinar de talentaţi. Era unul care cânta la vioară – Gheorghe Breană. N-o să-l uit cât voi trăi. Mă punea pe genunchi şi-mi cânta: „Doamne ce bine trăiam, când cu neica mă iubeam”. Îmi era tare drag de el. Dragostea de folclor mi-a insuflat-o şi un alt consătean care cânta la caval – Dumitru Ciobanu  - avea nişte mustăţi uriaşe. Apoi, a mai fost un vecin tot Breană, Ion – Ninu, care cânta la fluier şi cu el am început să mă întrec la cântat”, mai spune rapsodul amator.

În ciuda înclinaţiei artistice, fiindcă a prins perioada în care industria era în plin avânt, părinţii „s-au gândit să mă dea la Petrol - Chimie, în loc de Şcoala de Arte. Industria petrolului era foarte bine plătită. 

Şcoala Profesională din Târgovişte este chiar lângă unitatea militară în care a fost împuşcat Ceauşescu. Am avut şi acolo o echipă de fluieraşi, cu care mergeam la spectacole... Tot atunci am intrat şi echipa de fotbal a şcolii, sport pe care-l practicasem şi acasă”.

Sportivul - artist care s-a luat la trântă cu campionii

„Eram şi sportiv şi artist”, mai spune nea Marin care îşi aminteşte cum „un padagog a descoperit că sunt foarte înzestrat la lupte  de curea – trânte, acum li spune luptelor libere şi luptelor greco-romane acum. Eram vânos. Am luat locul I, din prima, dintre toate şcolile participante. Munca la ţară mă călise, nu discutam ca acum, dacă tata mă punea să car bălegarul, ori să tai lemnele, în cinci minute era treaba gata. Şi am ajuns în Echipa Metalo – Târgovişte, la juniori, echipă de liga A. Făceam lupte cu campioni... nu reuşeau să mă doboare deloc. Am câştigat inclusiv în concursuri cu seniori.

Antrenorul a vrut să mă oprească la Târgovişte, dar am fost trimis cu contract la Timişoara, apoi am ajuns la graniţă cu Ungaria. Acolo am învăţat folclorul bănăţean.”

Mălăele i-a spus în glumă că e drujbist, nu drâmbist

De la Timişoara, s-a întors pe tărâmurile natale după ce s-a deschis Uzina de Apă Grea de pe platforma chimică vâlceană. „Aici am fost la multe ediţii ale Festivalului Cântarea României. Cum mai erau colegi care cântau la muzicuţă şi drâmbă, am făcut o formaţie cu care participam la diverse concursuri.

Între timp l-am cunoscut pe Busnea Teodor, renumitul confecţioner de instrumente de suflat. Am cumpărat toate instrumentele pe care le vedeţi aici de la el.”

Apoi s-a înscris în ansamblul care s-a format la Casa Ştiinţei şi Tineretului, cum se numea pe atunci,condus de Gheorghe Butnaru. Avea şi o echipă de dansatori. „Am participat la multe turnee prin ţară: „Joc şi cânt din plai vâlcean”. Ţin minte că pe vremuri era un program umoristic – „Momente vesele”, care se ţinea la Casa de Cultură a Sindicatelor din Râmnicu Vâlcea. Într-un an, au venit Angelina şi Niculina Stoican, Horaţiu Mălăele, cărora li s-au părut foarte interesante îndeletnicirile mele. Horaţiu Mălăele m-a numit în glumă drujbist în loc de drâmbist. Mi-au plăcut sportul, muzica şi femeile”, mai recunoaşte nea Marin, râzând.

În tot acest timp muzica a fost un hobby, de care s-a ocupat în timpul liber. Nu face parte din nicio structură artistică, merge însă la orice evenimente la care primeşte invitaţii.

Despre experienţa de la „Românii au talent” spune că prestaţia a fost cauzată de oboseala acumulată în cele două nopţi nedormite, dar şi de faptul că n-a avut suficient timp la dispoziţie pentru a-şi demonstra talentul. 

„Paganini al drâmbei” - Marin Mitroescu, din Râmnicu Vâlcea

Enciclopedia instrumentelor de suflat: în tiugă se punea sare, iar cu tâlvul se scotea ţuica

Când vine vorba despre a descrie instrumentele la care cântă, nea Marin uită să se mai oprească, comportându-se ca un copil care îşi laudă ultima jucărie primită: „Tâlvul provine de la planta din care e confecţionat – o rudă a dovleacului, care creşte în copac. Se curăţă de seminţe. Pe timpuri se folosea (în loc de furtun - n.r.) pentru a se scoate ţuica şi vinul din butoaie. Tiuga era folosită de către strămoşii noştri pentru a depozita sarea. Acesta este o carabă, duda este făcut din trestie. Nu ştiu câte instrumente am în total”. Le numărăm împreună şi depăşim numărul 20. 

„Am şi fluieraşe din material special, reglabil, dar şi din lemn. Lemnul lucrează în funcţie de temperatura la care este păstrat şi prin urmare şi sunetul, tonalitatea este diferit/ă, din această cauză, în funcţie de temperatură. Datorită acestui material nou, însă, pot regla tonalitatea”, ne mai explică rapsodul amator.

„Paganini al drâmbei”

Cel mai vechi instrument pe care-l are în colecţie este o drâmbă. „O am de la un alt rapsod bătrân, dar nu ştiu să vă spun cât de vechi este. Din păcate, de la bunicul nu mi-a rămas nici un instrument. Acesta este un caval, asemănător cu cel la care cânta şi bunul meu”, ne mai spune nea Marin. 

Din cauza drâmbei, un poet vâlcean l-a numit „Paganini al drâmbei”. Ca şi în cazul marelui compozitor şi violonist, şi când vine vorba de nea Marin oamenii se minunează de abilităţile sale ieşite din comun, deşi nici el nu suferă de nici o boală. Drâmba sau drând, cum i se spunea pe vremuri, este un instrument vechi de sute de de ani, format dintr-un cadru metalic şi o lamelă. „Din suflu i se dă tonalitate. Se cântă pe ritm de sârbă”, ne explică muzicantul.

Punga cu instrumente uitată într-un taximetru, pierdută pentru totdeauna

Crede că a băgat mai mulţi bani în pasiunea sa din copilărie, decât a scos până acum, deşi spune că valoarea sentimentală este mult mai mare decât cea financiară. „Mi-am uitat într-un taximetru, odată, o pungă de instrumente, pe care nu le-am mai recuperat nici până în ziua de astăzi. Probabil că au ajuns jucării pentru copii, fiindcă nu cred că s-a îmbogăţit cine le-a găsit.” 

Un alt instrument vechi este şi ocarina. „Înainte se făcea la Iancu Jianu, în Oboga, din lut ars. Ce am eu este făcut tot de Busnea, dintr-un material dur. Ăsta nu are moarte. L-a făcut demontabil ca să-l pot curăţa cu uşurinţă. Omul era meseriaş”, îşi aminteşte artistul.

Carabă - instrumentul care se aude de pe un munte pe altul şi care nu are nevoie de sonorizare

„Despre carabă pot să vă spun că însă se foloseşte la nunţi, pentru chemarea mesenilor, nici nu e nevoie de microfon sau de amplificator. Are sonoritate, se aude de pe un munte pe altul. Se cântă destul de greu la aceste instrumente. Sunt artişti care nici nu pot să cânte la ele sau care se pregătesc cu săptămânile. 

Tâlvurile au şi ele tonalităţi diferite, vedeţi că unele sunt cu suflare frontală, dar am şi unul cu suflare laterală. Acestea sunt instrumente ecologice făcute de meşterul Busnea şi toate sunt unice. Fiecare are sunetul său care, odată cu trecerea anilor, îşi schimbă timbrul. Aici am un instrument în genul „doi într-unul”, dar nu e reglat, format din tiugă şi tâlv. 

Am încercat să abordez şi alt gen de muzică, dar am realizat că trebuie studiat bine înainte. Am încercat să cânt cu instrumentele unor artişti din Peru, eu am reuşit cât de cât, dar ei nu au putut să sufle în ale mele. Mi-a promis domnul Cernătescu, tatăl renumitei Dalila Cernătescu, un nai profesionist, că cel pe care-l am eu nu este”, ne mărturiseşte nea Marin.

Ocarina din Peru, bună pentru efecte speciale

„Pentru mine muzica şi instrumentele sunt o pasiune, nu m-am gândit niciodată să fac din ele o meserie. Repertoriul meu cuprinde doar melodii vechi şi foarte vechi. Am participat şi la spectacole cu Rapsodia Vâlceană, mai sunt invitat şi la tot soiul de evenimente, la unele de către Cultul Eroilor, dar nu sunt retribuit, căci... nu sunt bani. A fost un parlamentar care mi-a promis că mă ajută să scot un CD, dar... a uitat. În afară de pensie, nu am alte venituri. Sporadic, am mai câştigat la nunţi.” 

Despre costumul popular pe care l-a îmbrăcat special la întâlnirea cu reporterul Adevărul poveşteşte că  l-a cumpărat de la un lăutar: „ştiu doar că este foarte vechi, din păcate nu-i cunosc istoria, dar a fost destul de scump. Cu el am fost şi la „Românii au talent” şi în străinătate”.

Un singur instrument din colecţie nu este românesc - o ocarină adusă din Peru, pe care i-a dăruit-o medicul de familie, dna Stănişor şi despre care spune că nu se pretează melodiilor din folclorul românesc pentru că este mult prea micuţă. Este mai degrabă bună pentru „efecte speciale”.

Vrea să cânte gratis la meciurile FCFB, pentru fosta Steaua şi Gigi Becali

Nu cântă nici acum la bloc, ca să nu-şi deranjeze vecinii. O face însă cu drag când merge acasă la consoartă, la ţară, unde se simte în elementul lui.

O altă pasiune, pe lângă muzică şi instrumentele de suflat, este fotbalul. Marin Mitroescu a jucat la multe echipe din judeţ şi a antrenat câteva. A cochetat şi cu presa sportivă. „Sunt fan al fostei echipe de fotbal Steaua. Dacă domnul Gigi Becali ar dori, m-aş duce şi aş cânta pe gratis la meciurile sale”,  ne mai spune artistul vâlcean.