Cazurile violatorilor de copii au ajuns pe masa magistraţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viorel Vladu, din Mădulari, şi-a violat timp de şase ani fata în vârstă de 16 ani. La Stoeneşti, un bărbat a fost arestat după ce a fost prins în timp ce încerca să violeze o fată de 13 ani.

Bărbaţii care au violat copii şi au fost arestaţi în luna mai, au ajuns acum să îşi primească pedeapsa de la judecători. Procurorii au terminat rechizitoriile şi au trimis dosarele Tribunalului Vâlcea, pentru soluţionare. Viorel V., din Mădulari, a profitat de faptul că soţia sa era plecată la muncă în Spania şi a violat-o pe fiica sa în vârstă de 16 acum. „Din probatoriul administrat reiese că bărbatul a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa în perioada 2006-2012", se spune în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. Sora fetiţei violate a declarat că ea a aflat de monstruozitatea abia în urcă cu doi ani, când sora ei i-a povestit cele întâmplate. „A profitat de ea de când sora mea avea zece ani. Nu mi-a spus decât mie despre acest lucru care a marcat-o şi unei mătuşi, care ulterior a paralizat", a spus sora copilei violate. O prietenă a fetiţei abuzate, a dat totul în vileag, iar la 18 mai, Viorel V. a fost arestat preventiv el urmând să primească acum pedeapsa pe care o merită. În perioada cât bruta îşi viola copilul, mama fetei era plecată la muncă în Spania.


Prins de mama fetiţei pe care încerca să o violeze


Al doilea dosar care a ajuns pe masa judecătorilor a fost al unui bărbat din Stoeneşti care, tot în luna mai, a încercat să violeze o fetiţă de 13 ani. Ion Bondoc (28 ani) a fost trimis în judecată pentru tentativă de viol. Ştiind că părinţii copilei nu sunt acasă, individul a intrat peste fată şi în încercarea de a o viola, a lovit-o cu pumnii şi picioarele. „Acţiunea a fost întreruptă de întervenţia mamei minorei. La 23 mai, procurorii au propus arestarea bărbatului pentru tentativă de viol, măsură admisă de magistraţi ", se menţionează în comunicatul Parchetului d.p.l. Tribunalul Vâlcea, care a încheiat rechizitoriul şi a trimis dosarul magistraţilor Tribunalului, pentru judecare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite