Chirurgul Ion Şerbulescu şi soţia sa, 50 de ani de căsnicie fericită
0„Principiul după care ne-am căluzit a fost corectitudinea. Acum, ca pensionari, ne îmbrăcăm sport, pentru că este mai ieftin şi călătorim prin Europa pe banii copiilor", au spus cei doi fericiţi soţi la ceas aniversar.
Ion şi Valentina Şerbulescu au trăit o viaţă fericită şi spun că dacă ar fi să o ia de la capăt, ar alege acelaşi model de viaţă. „Principiul după care m-am călăuzit a fost corectitudinea. Am fost oameni cinstiţi şi aşa am trăit dintotdeauna", spune fostul medic chirurg Ion Şerbulescu. Alături de alte 12 cupluri care au împlinit o jumătate de secol de căsnicie, cu toţii au fost felicitaţi azi, 12 aprilie, la Primăria Râmnicului, unde „iepuraşul" le-a adus mici atenţii şi unde au ciocnit o cupă de şampanie cu primarul Romeo Rădulescu. „Soţia mea este de fel din Cluj, acolo am cunoscut-o pe când eram student la Medicină. Ne-am căsătorit şi de 47 de ani suntem în Râmnicu Vâlcea. Eu sunt de fel din Câlnic-Gorj", spune medicul. Distinsa doamnă Valentina Şerbulescu a lucrat ca asistent medical la o unitate şcoală. „Viaţa noastră am împărţit-o între spital şi casă. Ne-am crescut copiii şi acum avem şi trei nepoţi. Am fost o familie fericită şi pot spune că nu ne lipseşte nimic. Chiar dacă pensiile nu sunt aşa de grozave, ne îmbrăcăm mai sport, pentru că îmbrăcămintea sport costă mai puţin. Băiatul nostru are grijă şi ne ia în călătorii, în străinătate, pe banii lui. Râmnnicu Vâlcea este un oraş frumos, iar mie mi-a trebuit ceva timp să mă acomodez", spune soţia medicului. Cât stau de vorbă cu soţii Şerbulescu, un domn se opreşte. „Vă mulţumesc din suflet domnule doctor. Sunt unul dintre pacienţi care m-aţi operat". Medicul îi răspunde amabil şi apoi spune cu modestie: „Mulţi oameni mă opresc pe stradă şi îmi mulţumesc. Eu mi-am făcut doar datoria".
O viaţă cu multe flori
Ion Ghinea are acum 75 de ani, iar soţia sa, Georgeta, 68 de ani. De-a lungul vieţii a lucrat la spaţii verzi, a demolat şi a construit sere, a plantat flori, iar despre anii 1970-1980 spune că au fost cei mai grei. S-a retras din activitatea edilitară şi spre sfârşitul carierei a lucrat la Oltchim. „A avut o viaţă dinamică, cu multe amintiri frumoase şi multe flori", a spus sărbătoritul.