Trei liberali îşi doresc funcţia de viceprimar al Râmnicului. Cu cine ar putea fi înlocuit Vasile Cocoş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierul municipal Vasile Cocos a fost desemnat viceprimar in 2014. Foto Adevarul
Consilierul municipal Vasile Cocos a fost desemnat viceprimar in 2014. Foto Adevarul

Consilierii liberali au depus, zilele trecute, o solicitare pentru schimbarea din funcţia a viceprimarului social-democrat Vasile Cocoş, unul dintre cei mai pregătiţi consilieri municipali din punct de vedere profesional, din legislatura 2012-2016.

Liberalii susţin că nu au nimic personal cu viceprimarul social-democrat Vasile Cocoş şi că demersul e susţinut de noua majoritate din Consiliul Local Râmnicu Vâlcea. Reprezentanţii PNL recunosc că au schimbat tactica din cauza prefectului Dumitru Cornoiu, care a atacat  până acum toate hotărîrile adoptate în CL cu privire la înlocuirea primarului interimar Ion Gigi Matei. 

“Nu am nimic personal cu domnul Cocoş, dar în CL s-a format o altă majoritate şi e normal să facem o schimbare. Ştiţi bine că am încercat să-l schimbăm din funcţie pe domnul Ion Gigi Matei, dar de fiecare dată s-a opus prefectul.  În plus, e deranjant că deşi în CL există o altă majoritate, domnul Matei nu se consultă cu noi, cu toate ca i-am transmis că vrem să colaborăm”, declară viceprimarul Eduard Vîrlan.

Liberalii au trei propuneri pentru funcţia de viceprimar exercitată în prezent de Vasile Cocoş.

“Sunt mai multe nume pe listă: Mihai Persu, Liviu Boban şi Eusebiu Veţeleanu. Până la şedinţa ordinară din această lună vom stabili cine va fi viitorul viceprimar”, mai spune Eduard Vîrlan. 

Consilierii PNL vor cere în  şedinţă ordinară din această lună şi schimbarea reprezentanţilor AGA de la ETA S.A şi Pieţe Prest. 

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite