Rezultate Evaluarea Naţională 2013.Peste 60 % din elevii din Vâlcea au obţinut medii peste 5

0
Publicat:
Ultima actualizare:

85 % dintre elevii din judeţul Vâlcea au obţinut note peste 5 la Limba şi Literatură Română. De asemenea, mai mult de jumătate din copiii care au susţinut Evaluarea Naţională au primit notă de trecere la Matematică.

Peste 3 200 de elevi din Vâlcea au susţinut cele două probe ale Evaluării Naţionale. 

Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Vâlcea, 216 copii au obţinut nota 10 la matematică, în timp ce doar 15 elevi au obţinut 10 la română. 

În acest an, doar zece copii din întreg judeţul au obţinut nota 10 la ambele probe.  

Comparativ cu anul trecut, remarcăm creşterea mediei la Limba şi Literatura Română, de la 5,35 la 6,73. De asemenea, nota medie la matematică a crescut de la 4,85 la 6,12. 

85 % dintre copiii prezenţi la examen au obţinut note peste 5 la română, iar  65% dintre elevi au obţinut note peste 5 la matematică.  Avem 10 medii de 10, din care patru au fost obţinute de elevii Şcolii Gimnaziale “Nicolae Bălcescu”, din Drăgăşani”, declară inspectorul şcolar general Remus Grigorescu.

În topul şcolilor cu rezultate bune la Evaluarea Naţională se numără şi în acest an Şcoala Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea. Doi elevi de aici au obţinut media 10, în timp ce alţi 89 de copii au primit note între 9 şi 9,95.

Seria din acest a Şcolii Take Ionescu finalizează prima etapă de înscriere în clasa a IX-a cu un procent de promovabilitate de 98 %. Avem două medii de 10 şi 89 de medii între 9 şi 9.95. Rezultatele vorbesc de la sine”, consideră Vasile Burdoază, directorul Şcolii Take Ionescu. 

Rezultatele finale se afişează săptămâna viitoare

Chiar dacă au luat note mari, o parte dintre elevi şi părinţi se declară însă nemulţumită de note.

“Am luat 9.80 la română şi 9.20 la matematică. O să depun contestaţie la matematică pentru că mi se pare că eu am făcut mult mai mult la examen. Mai departe, vreau să învăţ la Colegiul Mircea cel Bătrân, la specializarea Matematică-Informatică”, spune George, unul dintre absolvenţii Şcolii Take Ionescu. 

Cei mai mulţi dintre părinţi şi elevi se declară nemulţumiţi de nota obţinută la proba de Limba şi Literatură Română. 

“Copilul e supărat, normal. A luat 8,05 la română şi 9,75 la matematică. Cred că a făcut mai mult la română şi vrem să depunem contestaţie”, precizează Ionela, mama unei eleve de la aceeaşi şcoală. 

Rezultatele finale ale Evaluării Naţionale se vor afişa în data de 3 iulie. Elevii pot afla ce note au obţinut de pe site-ul Ministerului Educaţiei, edu.ro, dar şi de pe pagina adevărul.ro.

Citeste si: 

https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/rezultate-evaluare-nationala-2013-s-au-afisat-1451052.html

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite