Râmnicu Vâlcea: Moaştele Sfintei Varvara, ocrotitoarea minerilor, aduse la Palatul Episcopal
0Relicvele au fost aduse tocmai din Grecia, iar vâlcenii se pot închina la ele până sâmbătă. Oameni din toate colţurile judeţului au venit să se roage la octrotitoarea minerilor şi a constructorilor. Sfânta Varvara va ajunge sâmbătă în salina de la Ocnele Mari.
Ocrotitoarea minerilor şi a constructorilor a atras zeci de credincioşi în această dimineaţă la Catedrala Episcopala din Râmnicu Vâlcea. Sfintele relicve au fost aduse tocmai din Grecia la insistenţele IPS Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului şi vor rămâne în ţară pănă la sfârşitul acestei luni. Credincioşi din toate coluţurile judeţului sunt aşteptaţi, începând de azi să ajungă la Râmnic pentru a se închina Sfintei Muceniţe Varvara şi pentru a se ruga alături de preoţi şi cler. „Am venit pentru că ştiu că Sfânta Varvara îi ocroteşte pe mineri şi constructori. Soţul meu este plecat de o jumătate de an în străinătate şi lucrează în construcţii. Mă voi ruga Sfintei să îl protejeze şi să îl aducă acasă cu bine", spune Eleonora Manole, din Râmnicu Vâlcea. Alături de ea, zeci de alţi vâlceni au fost prezenţi în această dimineaţă la slujba organizată în Catedrala Episcopală.
Aşteptate la Ocnele mari
Sfintele Moaşte vor rămâne la Catedrala Episcopală până sâmbătă 28 mai. Potrivit programului pus la dispoziţie de către Arhiepiscopia Râmnicului, sâmbătă după amiază Moaştele vor fi duse la Biserica din Salina Ocnele Mari, unde se vor organiza slujbe. Lăcaşul, săpat în muntele de sare poartă hramul Sfintei Varvara, iar moaştele sunt aşteptate de către lucrătorii din minele salinei.
Mii de mineri sunt aşteptaţi la Salină
Potrivit Biroului de Presă al Arhiepisopieie, duminică, la slujba organizată de către preoţi în biserica din subteran sunt aşteptaţi să participe câteva mii de mineri din toată ţara. Aceeaşi sursă arată că este pentru prima dată când moşatele Sfintei Varvara ajung în eparhia vâlceană. Sfintele relicve sunt însoţite în România de ÎPS Daniel, Mitropolit de Kaessariani, Vyron şi Ymittos din Grecia.