Râmnicu Vâlcea: Niculina Ciugulea sculptează în lemn cu bisturiul

  Din mâinile ei au ieşit mii de linguri, blide, tăvi, frunze, albii şi scaune. Lingurăreasa spune că, dacă ai puţină înclinaţie, din lemn iau naştere adevărate frumuseţi. 

   Niculina Ciugulea sculptează în lemn de la vârsta de 15 ani. De atunci, numai de pe urma acestei îndeletniciri trăieşte. „Îmi amintesc cum am început să lucrez prima dată lemnul. Am făcut o lingură. Nu prea arăta ea aşa bine, dar important a fost că era lucrată de mine”, povesteşte Niculina Ciugulea. Meştera a învăţat meserie de la bătrâni. „Din familie am moştenit acest meşteşug. E frumos şi dacă simţi lemnul şi ai puţin har, din mâna ta ies lucruri frumoase”, spune Niculina Ciugulea. După mai mulţi ani de muncă Niculina a învăţat să facă din lemn linguri, furculiţe, trocuri, merdenele, tăvi de servit, frunze, albii şi scaune cu trei picioare.

„E păcat că se pierde meşteşugul”

   „Toate obiectele le facem din lemn de esenţă moale: plută, salcie, tei, plop”, declară meştera. Niculina Ciugulea ne povesteşte procedeul de prelucrare a lemnului, de când se merge în pădure la tăiatul copacilor până când ies lingurile. „Mergem în pădure, unde tăiem lemnul, după care îl aducem acasă. Apoi fiecare taie buştenii cu fierăstrăul, ori cu drujba, în funcţie de lucrarea pe care o are de făcut. Pe urmă se spintecă lemnul, apoi se finisează. Se trece apoi la cioplit cu tesla, cuţitul, scoaba, barda. Când facem linguri şi furculiţe cu coadă decorativă la modele folosim şi bisturiul”, ne explică Niculina Ciugulea. În ziua de azi, foarte puţini oameni mai sunt interesaţi de  obiectele din lemn lucrate de Niculina. „Comenzi mai am, dar mai rar. Mai sunt oameni care au nevoie de câte o albie mare. Le folosesc la Crăciun, când taie porcul, pun carnea în ele.  Problema e că pentru albii mari nu se mai găseşte buştean aşa de gros”, spune meştera. Tot ea susţine că pe vremea lui Ceauşescu, îi mergea mult mai bine. Avea comenzi multe şi a lucrat şi pentru export. „Am lucrat şapte ani la Arta Populară la Cooperativa din Băbeni, când era Ceauşescu. Erau alte timpuri atunci. Obiectele noastre erau foarte căutate.Lucram şi eu şi soţul de când se crăpa de ziuă până se întuneca. Făceam lunguri, furculiţe şi blide din lemn numai pentru export. Toate erau duse în Italia şi Germania. Acum nu mai sunt nici târguri ca să ne valorificăm şi noi marfa. Ce lucrăm într-o zi, vindem într-o lună. Lumea nu mai e interesată. Au apărut obiectele astea moderne şi vasele noastre nu mai au căutare. E păcat că, se pierde meşteşugul, tradiţia. Eu numai din asta am trăit”, povesteşte Niculina Ciugulea. Femeia îşi valorifică acum produsele în pieţele din Râmnicu Vâlcea şi Sibiu. Ea are şi zile bune în care marfa ei se caută, dar şi zile proaste în care nu vinde nicio lingură.

  Ce-i place

„Viaţa la ţară. Să stau de poveşti cu nepoţii, să le explic cum se fac lingurile şi vasele de lemn şi mă bucur atunci când îi văd că lucrează şi ei ei, că nu moare tradiţia. Vreau să se organizeze mai multe târguri de meşteşug ca să valorific mai uşor produsele“.   

  Ce nu-i place

„Oamenii prefăcuţi care vorbesc mult şi fără rost, te fraieresc şi mint. Nu suport violenţa, timpul urât şi ploaia. Mă deranjează tinerii care se uită ciudat la mine când îi rog să cumpere linguri.”   
 

 Întrebări şi răspunsuri

 Nepoţii urmează tradiţia?

N.C.:  Unul singur din cei trei nepoţi. Acum nu mai e ca pe timpuri. Când eram eu tânără,  în familie, se sculpta lemnul de la cel mic la cel bătrân. Unul din nepoţi a terminat facultatea de inginerie la Piteşti la construcţie de maşini şi nu face linguri. El nu e atras de meşteşug.

Astăzi mai sunt târguri în care meşterii să îşi valorifice produsele?

N.C. : Mai sunt, dar foarte puţine. Cele care se fac sunt pentru meşterii care fac ceramică. Pentru noi care lucrăm în lemn nu sunt. Eu personal nu am avut niciodată invitaţie la un asemenea târg.