61 de kilograme de ciocolată scoase de la comercializare de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şapte agenti economici care comercializau ciocolata au fost sanctionati. Foto arhiva Adevarul
Şapte agenti economici care comercializau ciocolata au fost sanctionati. Foto arhiva Adevarul

Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CjPC) Vâlcea au dispus oprirea temporară de la comercializare a 61 de kilograme de produse din cacao şi ciocolată, în urma unui control efectuat la finele lunii mai.

Inspectorii au efectuat verificări la 18 operatori economici din Vâlcea, iar pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor au aplicat  şase amenzi în valoare totală de 8 000 de lei şi un avertisment.

În timpul acestui control s-au constatat abateri privind utilizarea colorantului E 129 Rosu allura, comercianţii omiţând să-i informeze pe consumatori că acest colorant îi poate afecta negativ pe copii. De asemenea, comisarii CJPC au aplicat sancţiuni pentru neindicarea ingredientelor alergene şi lipsa elementelor de identificare pentru produse importate. 

În total, a fost verificată o cantitate de 977 kilograme de produse din cacao şi  ciocolată, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor dispunând oprirea temporară de la comercializare a 61 de kilograme de produse din cacao şi ciocolată. 

Atenţie la E-urile din ciocolată

Consumatorii de ciocolată sunt sfătuiţi de inspectorii CJPC să fie atenţi la ingredientele de tip coloranţi: E 110-galben portocaliu, E 104- galben de chinolina, E 122- Carmoizina, E 129- Rosu allura, E 102- Tartrazina, E 124- Roşu. Aceşti coloranţi pot afecta negativ activitatea copiilor şi atentia acestora. Totodată, reprezentanţii  CJPC  atrag atenţia că nu este indicat consumul ciocolatei care este depozitată în condiţii improprii.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite