Grav accident pe DN1B. Elicopterul SMURD intervine pentru preluarea unei victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, miercuri, pe DN1 B în dreptul localităţii Bucov din Prahova. Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost grav rănit, motiv pentru care s-a cerut intervenţia unui elicopters SMURD.

UPDATE ORA 17.00: Bărbatul de 69 de ani a decedat.

Accidentul s-a petrecut pe drumul care leagă Ploieştiul de Buzău, în dreptul localităţii Bucov. Două autoturisme în care se aflau trei persoane au fost rănite, dar una dintre victime, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a fost încarcerată, starea acesteia fiind una gravă.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu echipe de descarcerare şi de terapie intensivă, însă medicul a decis că victima încarcerată este în stare critică şi are nevoie de asistenţă specializată într-o unitate de urgenţă cât mai rapid posibil.

Elicopterul SMURD a aterizat la faţa locului, urmând ca, după stabilizarea pacientului, să-l transporte la un spital din Capitală.

image

În urma impactului, autoturismele implicate au fost serios avariate FOTO ISU Prahova

Celelalte două persoane accidentate au suferit răni minore, care nu le pun viaţa în pericol, un traumatism facial şi un traumatism la picior. Cele două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean din Ploieşti.

Potrivit Biroului de Presă al Poliţiei Prahova, în prezent circulaţia este întreruptă pe sensul către Buzău.

Poliţia face verificări pentru a stabili în ce condiţii s-a produs accidentul în care au fost implicate cele două autoturisme.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite