Bătălii istorice, uniforme de epocă şi gloanţe, în weekend, la Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolele istorice au o recuzită impresionantă. FOTO Primăria Sinaia
Spectacolele istorice au o recuzită impresionantă. FOTO Primăria Sinaia

Turiştii care ajung în weekend la Sinaia vor putea asista la reconstituiri ale bătăliilor istorice din Primul Război Mondial, dar şi demonstraţii militare la care participă 70 de români şi străini, în unifome de epocă, cu arme şi muniţie de manevră.

Demonstraţiile se vor desfăşura sâmbătă şi duminică în parcul Dimitrie Ghica şi la Castelul Peleş. Evenimentul „Marşul Comemorativ Crucea Eroilor”, aflat deja la VII-a ediţie, este dedicat soldaţilor căzuţi în luptele din timpul Primului Război Mondial (între anii 1916 – 1919).

Aproximativ 70 de participanţi, români şi străini, în uniforme istorice din timpul Primului Război Mondial vor lua parte la acest eveniment. În parcul Dimitrie Ghica se vor organiza reconstituiri ale bătăliilor istorice, dar şi demonstraţii militare, sâmbătă 29 august, de la ora 16.30 respectiv 18.00. Se vor trage salve de onoare şi vor fi depuse coroane de flori la Cimitirul Eroilor de la ora 17.30.

A doua zi, duminică 30 august, începând cu ora 10.30 vor avea loc demonstraţii de reconstituire istorico-militară în parcul D. Ghica, iar de la ora 13.00 acestea se vor muta la Castelul Peleş.

Uniformele de epocă, armele şi muniţia de manevră vor face parte din recuzita militarilor, la fel ca în fiecare an. Denumirea manifestaţiei este legată de Crucea Caraimanului, aflată în imediata apropiere a fostei frontiere dintre România şi Imperiul Austro-Ungar.

Nici perioada de desfăşurare a evenimentului  nu este aleasă întâmplător, deoarece în data de 27 august 1916 ţara noastră a declarat război Austro-Ungariei şi Armata Română a început traversarea Carpaţilor Meridionali.

Mai puteţi citi

Scandal amoros la Peleş, în anul 1882. Întâlnirile nocturne ale doi diplomaţi belgieni cu domnişoarele de onoare au generat un incident internaţional

Cum a ajuns floarea de colţ să îi enerveze pe comunişti şi să îi interzică numele. Motivul pentru care planta rară este simbolul dragostei şi al purităţii
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite