Cei mai buni arbitri prahoveni din 2011 au fost premiați!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După un an agitat, arbitrii prahoveni și-au desemnat și câștigătorii (foto: Liliana Maxim)
După un an agitat, arbitrii prahoveni și-au desemnat și câștigătorii (foto: Liliana Maxim)

Arbitrajul prahovean a ajuns la momentul bilanțului. Sâmbătă seara, într-un cadru festiv, conducerea Comisiei Județene a Arbitrilor Prahova a desemnat câștigătorii. Au fost premiați „fluierașii" care au reușit să se impună prin rezultate deosebite și o prestație impecabilă pe teren.

La Liga I s-a impus Adrian Illyeș, la Liga a II-a Mihai Amorăriței, iar în cel de-al treilea eșalon Constantin Pantilimonescu. Toți trei au reușit să promoveze în acest sezon și au reușit să facă o figură frumoasă în ligile în care evoluează acum.

La nivel județean, la Liga A, premiul i-a revenit lui Marin Marcel, arbitru care s-ar fi încadrat cu brio și la premiul privind cel mai vechi cavaler al fluierului din Prahova. La cei 45 de ani, Marin Marcel și-a dedicat mai bine de două decenii arbitrajului.

Cel mai bun asistent din lotul județean a fost desemnat Sorin Nistor.

La Liga B, Ovidiu Crozolo a câștigat premiul din acest an, iar la stagiari s-a impus Mihai Safta.

După festivitatea de premiere, arbitrii s-au bucurat de o petrecere pe cinste, fără cartonașe și lovituri de pedeapsă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite