Ploieşti: Hackerii de la Western Union, trimişi în judecată. Liderul grupului i-a ameninţat cu "Ghenosu" pe inculpaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, procurorii DIICOT Ploieşti au trimis în judecată şapte persoane care au intrat ilegal în baza de date a Western Union şi au retras sume importante de bani.

Şapte tineri cu vârste între 23 şi 34 de ani sunt acuzaţi de procurori de constituirea unui grup infracţional organizat pentru comiterea unor infracţiuni informatice. Mai exact, doi dintre infractori, aflaţi în Spania, virusau calculatoarele Western Union, după care descărcau ilegal programele societăţii şi le trimiteau în ţară, de unde, capul grupului infracţional, Mihai Dănuţ Tănase, efectua tranzacţiile ilegale. Pentru a nu putea fi identificat după Ip-ul calculoarelor de pe care erau transferaţi ilegal banii, tânărul de 34 de ani din Târgovişte se ducea pe la diverşi cunoscuţi din ţară, de unde accesa baza de date a Western Union. 

Ulterior, alte persoane racolate de membrii grupului, retrăgeau sumele respective. În timpul audierilor, liderul grupului a făcut presiuni asupra a doi inculpaţi pentru a-şi schimba declaraţiile, ameninţându-i că îi va da pe mâna cunoscutului interlop „Ghenosu", deşi acesta se află în închisoare. Valoarea prejudiciului cauzat societăţii este de aproximativ 80.000 de dolari, iar pentru a-l recupera procurorii au pus sechestru pe casa lui Mihai Dănuţ Tănase.

„Unul dintre infractori, Cristian Klein, se află încă în Spania şi urmează să solicităm pentru aducerea acestuia în ţară mandat european de arestare", ne-a declarat procurorul Ionuţ Botnaru, şeful DIICOT Ploieşti. Procurorii au extins cercetările în dosar, descoperind încă alte cinci societăţi de transfer bancar care ar fi fost prejudiciate de către acelaşi grup infracţional cu aproximativ 200.000 de euro. „Gruparea infracţională este compusă din aproximativ 25 de persoane, iar în cazul acestora se continuă cercetările", a mai precizat Ionuţ Botnaru.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite