Şase autoturisme implicate într-un accident în lanţ pe DN1 A. Şase persoane asistate de medicii de la Ambulanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accident în lanţ pe DN1, duminică, în sensul giratoriu din dreptul comunei prahovene Tătărani. În accident au fost implicate şase autoturisme, iar tot atâtea persoane au fost rănite uşor. Traficul în zonă este îngreunat.

Accidentul s-a petrecut duminică, puţin după ora 17.00. Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, şase autoturisme s-au lovit în dreptul sensului giratoriu de la Tătărani, unde se intersectează DJ 101D cu DN1A, pe sensul dinspre Ploieşti.

Deocamdată nu se cunosc cauzele care au dus la producerea acestui eveniment rutier, dar este posibil ca şi vremea nefavorabilă să fi contribuit.

În urma impactului, şase persoane au suferit diverse răni, din fericire minore, astfel că nimeni nu va pleca la spital. Victimele sunt asistate  de medicii de la Ambulanţa şi SMURD.

Cu doar o jumătate de oră înainte, un alt accident grav s-a petrecut pe un pod din dreptul comunei prahovene Brazi. Aici o maşină s-a răsturnat în afara părţii carosabile şi a rămas sprijinită pe plafonieră. În autoturismul răsturnat se aflau cinci persoane, printre care şi un copil. Doar un bărbat a fost rănit, astfel că a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Prahova.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite