Ploieşti: Ioana Popescu transformă fotografiile în tablouri
0Folosind o tehnică specială de imprimare, Ioana transformă orice fotografie într-un tablou pe pânză. Efectul vizual este impresionant.
În liceu, îşi imagina că slujba ideală este cea de lucrător în bancă sau contabil. Chiar dacă nu a trecut foarte mult de atunci, având în vedere că Ioana are numai 23 de ani, îi vine să râdă, pentru că nu se mai poate imagina toată ziua pe un scaun, completând acte. A început facultatea în Ploieşti, la UPG, dar şi-a dat seama la timp că a fi profesor nu este cea mai bună alegere, având în vedere salariile dascălilor.
"De cum m-am înscris la facultate în Braşov, m-am apucat să muncesc pentru a-mi plăti chiria şi cheltuielile. M-am angajat într-o agenţie de publicitate şi abia atunci mi-am dat seama că acesta este lucrul pe care îl voi face cu mult drag şi pasiune toată viaţa", spune Ioana.
Încercase să urmeze un curs de fotografie de Ploieşti, dar, cum nu a găsit, a trebuit să înveţe singură cum ar trebui să arate o poză cât mai reuşită. A avut noroc cu şeful ei de la agenţia de publicitate, fotograf amator pasionat, care i-a dezvăluit câteva secrete de încadrare şi luminozitate. Ioana s-a specializat în grafică şi, din cele două pasiuni, a ieşit o afacere care abia testa piaţa din România.
Iniţial, firma ei, Yoyo Design, a început să lucreze pentru restaurante şi pensiuni din Braşov, ai căror administratori doreau tablouri personalizate pentru a-şi decora sediile.
Pasionată de cinematografie, a transformat pozele unor actori celebri ca Audrey Hepburn sau Humphrey Bogart, dar şi ale prietenilor, în tablouri pe pânză. La târgurile de decoraţiuni la care a participat în Braşov le-a expus şi pe acestea, iar succesul a fost fulminant. "Oamenii le-au văzut şi mi-au cerut să le fac tablouri din fotografiile lor personale. Aerul uşor vintage al tablourilor pe pânză este de efect", spune Ioana.
Afacere în Ploieşti
Cererea foarte mare de tablouri personalizate şi lipsa concurenţei au determinat-o pe Ioana să-şi deschidă o afacere similară în Ploieşti. Pentru că tatăl ei deţine un spaţiu comercial în centrul oraşului a expus iniţial câteva tablouri în vitrină pentru a testa piaţa. Aşa cum se aştepta, oamenii au fost curioşi şi i-au dat comenzi, aşa că Ioana are în plan colaborări cu magazinele de decoraţiuni din Ploieşti.
"Am observat că sunt căutate tablourile abstracte, de exemplu o simplă ceaşcă de cafea sau un fundal sepia în care doar mănuşile unei persoane să fie roşii. Acestea sunt cadouri ideale pentru prieteni. Cuplurile transformă fotografiile de la nunta lor în tablouri sau naşii dăruiesc părinţilor tablouri cu bebeluşul", spune Ioana.
Pânza canvas pe care sunt transpuse fotografiile este importată din Anglia, iar întregul proces durează aproximativ trei zile. Este de preferat ca fotografia adusă de client să fie una cât mai bună ca rezoluţie. Dimensiunile tablourilor pot fi atât standard cât şi extrem de mari, pe comandă.
Ce-i place
Dacă ar fi după Ioana, ar face grafică de dimineaţa până seara. Îşi face însă timp şi pentru a merge la cinematograf, să asculte muzică rock şi iasă cu prietenii în oraş.
Ce nu-i place
Detestă falsitatea oamenilor şi mincinoşii. Nu-i plac nici oamenii agresivi, care vor să găsească nod în papură din orice sau care nu dau nici o şansă unei discuţii civilizate.
Întrebări şi răspunsuri
Cât costă un tablou personalizat?
I.P: Preţurile sunt, zic eu, acceptabile. Pleacă de la 22 de lei pentru o pânză de 22x26 de centimetri şi poate ajunge până la maximum 200 de lei pentru o panoramă, adică un tablou compus din mai multe, dar care formează un tot unitar ca imagine.
Reproducerile au anumit regim?
I.P: În cazul reproducerilor de artă, este nevoie să treacă 70 de ani de la moartea pictorului pentru a nu intra în conflict de proprietatea drepturilor de autor. În cazul fotografiilor personale, nu avem nevoie decât de acordul respectivei persoane.
Profil
Născută. 21 februarie 1987
Studii. Facultatea de relaţii economice internaţionale, Braşov
Familie. Necăsătorită